luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Spargere la Media Galaxy. Hotii, prinsi

Trei barbati au spart, in aceasta dimineata, magazinul Media Galaxy de la mall-ul Craiovei. Ei au fost prinsi de politie.

„În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Române au depistat în flagrant delict 3 bărbaţi, bănuiți de sustragere de aparatură electronică, dintr-o societate comercială, din Craiova.

La data de 1 februarie a.c., poliţiştii au depistat în flagrant delict 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 49 de ani, din Bucureşti, Sighetul Marmaţiei, respectiv Roman, care ar fi pătruns prin efracţie în incinta unui magazin care comercializa produse electronice, din Craiova. Pentru depistarea acestora, polițiștii au efectuat uz de armă, trăgând 2 focuri de armă, în plan vertical.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză ar fi sustras telefoane mobile, laptopuri şi camere de fotografiat digitale, iar apoi ar fi încercat să părăsească locul faptei cu un autoturism, ce ar fi avut aplicate numere false de înmatriculare, care ar fi fost furate în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie a.c., de la un autoturism, parcat pe o stradă, din Craiova.

Polițiștii au reușit să recupereze, în totalitate, bunurile sustrase şi să le restituite reprezentanților societății comerciale în cauză.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul cu numere false. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale față de persoanele implicate.

La activități au participat și poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, acestea beneficiind și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română”-IPJ Dolj

Politica