marți, decembrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Firma de salubritate cumpără mașini pentru a scăpa de amenzi

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, avertizează firma de salubritate “Polaris riscă amenzi și mai mari dacă nu respectă contractul”. Edilul șef al urbei se declară nemulțumit de felul în care societatea ridică deșeurile menajere. Firma Polaris M Holding SRL a fost amendată cu 2.000 de lei de polițiștii locali, pentru ”nerespectarea obligației de a asigura efectuarea curățeniei în locurile special amenajate de depozitare a reziduurilor menajere”.

Autoritățile vor continua controalele și nu este exclus ca firma să mai primească amenzi. Marcel Romanescu avertizează societatea. „Am avut mai multe discuții cu cei de la Poliția Locală. Vor mai urma amenzi la Polaris în condițiile în care nu-și rezolvă această problemă. Am avut o discuție cu domnul director Pătrașcu. Mi-a garantat că deja sunt cumpărate patru mașini de ridicat gunoiul, care sunt la București și, săptămâna viitoare, vor primi aceste mașini la Târgu Jiu”, a spus Romanescu.

În plus, edilul se arată nemulțumit și de mașinile de gunoi ale firmei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dotarea Polaris, la momentul acesta, este în condiții jalnice. Dotarea cu mașini de ridicat gunoiul. Primind trei sau patru mașini noi, sper să intre lucrurile într-o normalitate, însă Poliția Locală trebuie să-și facă datoria. Poliția locală a dat aceste amenzi mai mult ca avertisment pentru ceea ce se va întâmpla. Atâta timp cât noi avem un contract cu Polaris, sperăm ca Polaris să înțeleagă că are și obligații, nu numai drepturi. Trebuie ridicat gunoiul așa cum este prevăzut în acest contract”, a declarat primarul.

Politica