sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova, gazdă a „Forumului Industriei Auto 2019”

Forumul Industriei Auto 2019” va avea loc, în martie, la Craiova. Consilierii locali ar urma să voteze, joi, alocarea sumei de 35.000 lei din bugetul oraşului, pentru acest eveniment.

Potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali, la eveniment ar urma să ia parte aproape 300 de persoane, iar Craiova a fost desemnat municipiul în care să se desfăşoare această manifestare ca urmare a faptului că România a preluat de la 1 ianuarie 2019 Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. 34 a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a fost actualizat calendarul reuniunilor ce se vor organiza în România pe durata mandatului la Președinția Consiliului UE. Conform acestuia, Craiova este inclusă pe lista celor mai importante municipii din țară ce vor găzdui evenimentele-reper din cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene. Unul dintre aceste evenimente importante din calendarul oficial al deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene este Forumul Industriei Auto 2019, programat la Craiova, în perioada 17- 18 martie 2019. Prin adresa nr. 13298/17.01.2019, Ministerul Economiei a propus colaborarea dintre Minister și Primăria Municipiului Craiova, în vederea organizării și bunei desfășurări a evenimentului “Forumul Industriei Auto 2019”, la Centrul Multifuncțional Craiova. Forumul se înscrie în seria de evenimente și acțiuni organizate de Ministerul Economiei în contextul preluării PRES RO 2019, cu participarea reprezentanților Comisiei Europene, Guvernului României, Parlamentului European, miniștrilor economiei din statele membre, cu participarea reprezentanților mediului de afaceri din industria auto și mass-media. (…) Fiind un eveniment de o asemenea anvergură, cu peste 300 de participanți din toată Europa și cu invitați oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană și România, organizarea acestui forum la Craiova este o extraordinară oportunitate de maximă vizibilitate pentru municipiul Craiova, Primărie și Consiliul Local, cu o expunere media atât națională cât și internațională”, se arată în raport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica