Doi bărbați din municipiul Dr.Tr. Severin sunt cercetați de polițiști pentru braconaj. Ei au vânat alte specii de păsări decât cele prevăzute în autorizație. Armele folosite și vânatul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat doi bărbați de 20 și 44 ani, ambii din Dr. Tr. Severin, jud. Mehedinți, în timp ce practicau vânătoarea pa raza județului Mehedinți, pe un fond cinegetic ce aparține A.J.V.P.S. Mehedinți. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că aceștia dețineau autorizație pentru specia rață, iar asupra lor aveau două exemplare din specia fazan. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută de art. 42, din Lg 407/2006, cele două arme calibru 12 mm, în valoare de 5000 lei, muniția aferentă și vânatul, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
,,În anul 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 39 de percheziții domiciliare, au dispus măsuri preventive față de 7 persoane, și au ridicat în vederea confiscării 171 kg carne de vânat. De asemenea, oamenii legii au confiscate 76 de arme letale din care 9 deținute ilegal precum și 104 arme neletale, de diferite calibre și cantitatea de 1.260 cartușe, marea majoritate a acestora deținute fără respectarea condițiilor legale” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, comisarul șef Nicolae Lohon.