Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Balş, a ajuns la spital, joi dimineaţa, după ce autoutilitara pe care o conducea a fost lovită frontal de un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care a adormit la volan. În autoturism se afla şi un copil în vârstă de cinci ani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că şoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Drobeta Turnu Severin, ar fi adormit la volan, acesta fiind rănit grav. Poliţiştii au deschis un dosar în urma acestui accident pentru vătămare corporală din culpă.
„Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Drobeta Turnu Severin conducea un autoturism, pe bulevardul Racoţeanu, din Filiași, și la ieșirea din localitate, către Craiova, într-o curbă deosebit de periculoasă, pe fondul oboselii, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Balş”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Bărbatul în vârstă de de 33 de ani, soția de 33 de ani din Braniștea, judeţul Mehedinți și copilul în vârstă de 5 ani au fost transportați la spital.
„De asemenea și conducătorul auto al celui cel de-al doilea vehicul a fost transportat la spital”, a mai declarat Cosmin Grădinaru.
El a adăugat că celelalte trei persoane transportate la spital ar fi rănite ușor.