luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Fabrica din Slatina a Grupului Prysmian, premiată de Asociația Joint Audit Cooperation, pentru performanța sa în sustenabilitate

Fabrica din Slatina a Grupului Prysmian, cea mai mare unitate de producție de cabluri optice din Europa, a primit premiul de recunoaștere specială din partea Asociației Joint Audit Cooperation (JAC), pentru performanța sa în sustenabilitate. Ceremonia a avut loc joi, la Shenzhen, în China, în cadrul celui de-al optulea Forum JAC, în timpul căruia au fost premiate companiile din industria TIC care s-au remarcat pentru angajamentul lor față de responsabilitatea socială.

JAC este o asociație internațională formată din principalii operatori de telecomunicații, care evaluează și promovează implementarea celor mai bune practici de responsabilitate socială corporativă (CSR) în centrele de producție ale companiilor din industrie. Potrivit unui comunicat al companiei, procesul de audit și evaluare, realizat prin vizite în fabrici și interviuri cu managerii și muncitorii, a apreciat performanța politicilor CSR adoptate de Grupul Prysmian în Slatina ca fiind excelentă, cu un scor total de 96,9 din 100 și un rating de tip „A”.

Fabrica din Slatina s-a remarcat, în mod special, în șapte arii, pentru care a obținut un scor de 100%: „Sănătate și Securitate”, „Orele de Lucru”, „Etica în Afaceri”, „Munca Copiilor și Lucrătorii Juvenili”, „Munca Forțată”, „Libertatea de Asociere” și „Practici Disciplinare”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

JAC a subliniat, de asemenea, calitatea și eficacitatea sistemului de management al fabricii din Slatina, deschisă în anul 2017, cu scopul extinderii capacității de producție a Grupului pentru a răspunde cererii tot mai mari în materie de cabluri optice.

„Acest premiu important confirmă angajamentul Grupului Prysmian de a promova inițiativele și proiectele care urmăresc să genereze valoare pentru toate părțile interesate, în special pentru comunitățile și regiunile în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Andrea Pirondini, Chief Operating Officer.

Rezultatele pozitive obținute în 2017 confirmă poziția Grupului în principalele sisteme de evaluare și indici internaționali de sustenabilitate, printre care FTSE4Good, Dow Jones Sustainability Index (DJSI) și CDP (Carbon Disclosure Project).

Pe parcursul anului, alte activități ale Grupului Prysmian au inclus cercetarea continuă în domeniul cablurilor subacvatice care pot fi montate la adâncimi semnificative (până la 3.000 metri), dezvoltarea tehnologiei „Lead Less” pentru eliminarea plumbului din cablurile de energie și cercetările sale în curs de desfășurare cu privire la sistemele de cablu 525 kV HVDC cu tehnologia P-Laser – care permite crearea de cabluri reciclabile și ecologice durabile – capabile să garanteze o capacitate de transport mai mare.

Cablul optic Flextube a stabilit un alt record în cadrul industriei telecom, cu 3.456 fibre, reducând impactul lucrărilor de inginerie civilă în timpul procesului de instalare. Și, nu în ultimul rând, emisiile de substanțe care diminuează stratul de ozon au scăzut cu 5% în 2017 (649 de kilotone față de 684 de kilotone în 2016).

Prysmian Group a achiziţionat, printr-un contract de vânzare-cumpărare, nu mai puţin de 17 hectare, în Parcul Industrial Slatina. Tranzacţia a adus în conturile municipalităţii aproximativ 3,4 milioane de lei. Firma italiană este primul locatar al Slatina Industrial Parc şi a început construcţia unei fabrici, în anul 2015, finalizând-o în decembrie 2016.

Prysmian are facilităţi de producţie în mai mult de 50 de ţări cu 80 de fabrici. În prezent, în noua hală de producţie a SC Prysmian din Parcul Industrial se produc aproape cinci milioane de kilometri de cablu pe an, iar în viitor producţia va ajunge la 10 milioane de kilometri de cablu din fibră optică.

Politica