luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Trei înfrângeri din trei pentru SCM Craiova

Meciul dintre SCM Craiova și CSM București s-a încheiat cu victoria campioanei en-titre, scor 22-28. Oltencele au ajuns la trei înfrângeri consecutive, după ce au pierdut în campionat cu Zalău și în Cupa EHF cu Bera Bera. În ciuda diferenței de pe tabelă, formația din Bănie nu a făcut un meci foarte de rău. Una dintre handbalistele de perspectivă, tânăra Valentina Ion, a avut o evoluție entuziasmantă și a arătat că își poate face loc la SCM. Jocul acesteia a fost urmărit de privirile marilor absențe de la Craiova, Țicu și Florianu. Cele două jucătoare sunt accidentate, iar echipa le duce lipsa din ce în ce mai mult. Cristina Florianu va reveni în luna februarie, iar Ana Maria Țicu va rata întreg sezonul.

Partida a început cât de cât bine pentru Craiova. Oltencele au deschis scorul, iar la scut timp s-au văzut egalate (1-1), apoi conduse la două goluri distanță (1-3). SCM a marcat și a readus diferența minimă pe tabelă (2-3). Bucureștencele au apăsat accelerația și au înscris de trei ori, timp în care elevele lui Bogdan Burcea au ratat inexplicabil ocazii importante și au reușit să ducă mingea în poartă doar o singură dată (3-7). Trupa din Bănie s-a mobilizat și a redus din nou din diferență (6-7), dar iarăși, nu a durat mult. CSM și-a impus jocul până la finalul primei părți, iar la pauză, scorul dintre cele două formații era de 10-15, în favoarea echipei oaspete.

Repriza secundă a început destul de rău pentru gazde. Formația din București a luat cu asalt poarta Craiovei și a reușit să înscrie de 5 ori în 12 minute, timp în care craiovencele au marcat trei goluri (13-20), iar diferența a început să se mărească minut cu minut. Până în minutul 45, elevele lui Bogdan Burcea au reușit să înscrie de trei ori, iar tânăra Valentina Ion a dat dovadă de sânge rece, după ce a executat impecabil două lovituri de la 7 metri. Formația din Bănie a prins curaj, chiar dacă și adversarele au înscris. În minutul 50, tabela indica o distanță de 5 puncte între cele două echipe (19-24). Jocul a continuat cu inițiativa gazdelor, dar cu pragmatismul campioanei en-titre. Până la finalul partidei, Craiova nu a avut forța să revină, iar meciul s-a încheiat scor 22-28, în favoarea celor de la CSM București.

Policlinica Buna Vestire Craiova

SCM Craiova s-a prezentat cu: Dzhukeva, Curmenț – Fachinello (6 g.), Seric (3 g.), Trifunovic (3 g.), Tănasie (3 g.), Tătar (2 g.), Vizitiu (2 g.), V. Ion (2 g.), Nikolic (1 g.), Gjorgjievska, Colac, Șelaru.

După o evoluție curajoasă, Valentina Ion a recunoscut că a avut emoții înaintea partidei, dar tânăra handbalistă se mândrește cu golurile înscrise în poarta bucureștencelor, chiar în fața Paulei Ungureanu. Valentina îndeamnă echipa să se mobilizeze, încât să obțină victoria în următorul meci.

Pot spune că am avut emoții înainte de meci pentru că întâlneam jucătoare cu foarte multă experiență, însă am încercat să mă adaptez și să îmi fac jocul. Mă bucur că am reușit să înscriu acele goluri de la 7 metri. Mă flatează faptul că am reușit să înscriu în poarta Paulei Ungureanu și sper să nu fie singurele goluri. Cu multă dorință, ambiție și muncă putem învinge vineri seara pe Podravka. Trebuie să ne mobilizăm”.

Politica