Vaccinarea antigripală este importantă chiar şi în luna ianuarie, mai ales că sezonul gripal a debutat mai devreme în acest an decât anul trecut. Copiii cu viroze respiratorii trebuie să fie examinaţi de medic şi să nu ia antibiotice, precizează Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.
Potrivit acestuia, vaccinarea este recomandată în special pentru pacienţii care au afecţiuni cronice, boli respiratorii, diabet, dar şi pentru toate persoanele de peste 65 de ani, femeile gravide şi copiii de peste şase luni.
În farmacii există două tipuri de vaccinuri, vaccinul trivalent şi tetravalent.
“Unul dintre vaccinuri, trivalent, conţine antigene provenite de la două tipuri de virus gripal A şi un tip de virus gripal B, iar celălalt, vaccinul tetravalent conţine două variante ale virusului gripal A şi două ale virusului gripal de tip B. E mai acoperitor, practic începând de la anul va fi singurul vaccin disponibil pe piaţă. Eficienţa acestuia a fost dovedită”, a explicat Alexandru Rafila.
Și preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, Valeria Herdea, spune că pentru a preveni virozele respiratorii este esenţial ca oamenii să aibă o atitudine profilactică, adică să prevină din timp infecţiile. Aceste lucru, spune medicul, poate fi făcut printr-un regim de viaţă sănătos.
Specialistul precizează că dacă cineva are o viroză atunci este important să se adreseze medicului de familie şi să nu meargă într-un colectiv.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa din cauza gripei de la începutul acestui sezon. Niciuna dintre acestea nu era vaccinată antigripal.