Echipa de baschet masculin, SCM U Craiova, s-a impus pe teren propriu în fața celor de la BC Timișoara, scor 93-65. Partida s-a disputat sâmbătă, în Sala Polivalentă și a contat pentru ultima rundă din campionatul regulat. Oltenii au încheiat prima fază a campionatului fără să piardă pe teren propriu.
Craiova: I. Mijajlovic (12 p.), J. Boone (12 p.), P. Troupe (8 p.), S. Ionescu (3 p.), M. Curry (11 p.), A. Radukic (9 p.), Gajovic (10 p.), A. Casale (11 p.), I. Berceanu (2 p.), B. Popa (2 p.), Fraseniuc (13 p.).
Elevii lui Aco Todorov se clasează pe podium, înainte de a începe meciurile din Top 6. Trupa din Bănie și-a îndeplinit obiectivul momentan și a demonstrat că rezultatele bune obținute până acum nu au fost o întâmplare.
„Am muncit foarte mult pentru această victorie, care ne-a ajutat să terminăm pe locul 3. Mulțumim publicului care a fost alături de noi și mă bucur că am terminat prima parte a campionatului fără înfrângere acasă. Acum va urma un traseu mult mai greu și trebuie să ne pregătim de trei ori mai bine decât am făcut-o până acum”, a spus jucătorul Craiovei, Antonio Casale, la finalul meciului cu Timișoara.