duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

TVA-ul de 5% pentru transportul turistic intră în vigoare

Începând din 13 ianuarie se va aplica cota de TVA de 5% pentru serviciile de transport de persoane în scop distractiv sau turistic.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 7 ianuarie 2019, mai multe decrete de promulgare a unor legi adoptate de Parlament, printre acestea numărându-se și cea care modifică Codul fiscal, pentru reducerea cotei de TVA la 5% pentru serviciile transport de persoane cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice sau trăsuri în scop turistic sau de agrement.

Cota redusă de TVA de 5% va fi valabilă pentru următoarele servicii de transport în scop turistic sau de agrement:
– transportul de persoane cu trenurile sau vehiculele istorice cu tracțiune cu aburi pe linii înguste în scop turistic sau de agrement;
– transportul de persoane utilizând instalațiile de transport pe cablu
– telecabină, telegondolă,telescaun, teleski – în scop turistic sau de agrement;
– transportul de persoane cu vehicule cu tracțiune animală, folosite în scop turistic sau de agrement
– transportul de persoane cu ambarcațiuni folosite în scop turistic sau de agrement.

De altfel, și alte servicii din industria turistică beneficiază, de la 1 noiembrie 2018, de cota derogată de 5% TVA – cazarea, serviciile de restaurant sau închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica