Două trenuri Regio care se deplasau spre Severin şi Craiova au rămas vineri dimineaţa blocate în trafic. Ambele locomotivele s-au defectat, în urma condiţiilor meteo nefavorabile. Două locomotive au plecat din Craiova pentru a tracta trenurile.
Potrivit Infotrafic, traficul feroviar este întrerupt pe secţia de cale ferată 202, după ce locomotiva trenului Regio 2092, care se deplasează pe ruta Târgu Jiu – Craiova, s-a defectat între staţiile CF Cărbuneşti şi Jupâneşti, în judeţul Gorj.
Potrivit Poliţiei Gorj, trenul Regio Târgu-Jiu -Craiova a avut o întârziere de 110 minute.
În tren, în momentul defecţiunii, erau zece călători, aceştia plecând cu alte mijloace, iar trenul a fost garat în Gara Cărbuneşti.
Cel de-al doilea tren, Regio 502, nu a mai putut înainta în localitatea Igiroasa, judeţul Mehedinţi. Acesta mergea pe ruta Filiaşi – Severin.
Conform reprezentanţilor CFR Craiova, în cele două trenuri nu sunt mulţi călători. Trei dintre ei, cei care se aflau în trenul blocat în Cărbuneşti -Gorj, au fost preluaţi de Regio 2080 care mergea pe ruta Târgu Jiu Craiova. Trenurile vor fi tractate de cele două locomotive trimise de la Craiova, iar operaţiunea va dura aproximativ două ore.