Tinerii mehedinţeni nu sunt foarte interesaţi de găsirea unui job. Afirmaţia a fost făcută de prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, în prima şedinţă a Comisiei de Dialog Social din acest an.
„Prima ședință a Comisiei de Dialog Social Mehedinți a avut ca temă, «Informare privind analiza pieței muncii, evoluția șomajului și măsurile întreprinse în vederea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă în județul Mehedinți în anul 2018», elaborată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți.
Din informare a rezultat că datorită modificării legii, în sensul că, șomerii care refuză un loc de muncă își pierd indemnizația de șomaj, numărul celor care s-au angajat în anul 2018 a crescut, efectul fiind reducerea șomajului în județul nostru cu peste două procente.
Domnul Nicolae Drăghiea a arătat că există un anumit dezinteres, mai ales în rândul tinerilor, pentru căutarea unui loc de muncă, exemplificând ultimul târg al locurilor de muncă desfășurat în toamna acestui an în municipiul Dr. Tr. Severin, unde cererea a fost extrem de scăzută în raport cu oferta”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Mehedinţi, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, tot în cadrul dezbaterii, au fost abordate probleme referitoare la învățământul dual și la necesitatea realizării unor strategii pentru crearea a noi locuri de muncă, coroborat cu pregătirea personalului necesar ocupării acestora.