luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Călin Nistor este nou şef interimar la DNA

Călin Nistor, procuror şef adjunct DNA, va asigura conducerea interimară a Direcţiei, în lipsa unei propuneri din partea procurorului general, după ce Anca Jurma a anunţat că nu mai vrea un mandat la conducerea instituţiei.

Într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA, Anca Jurma a explicat, marţi, că evenimentele recente, inclusiv înregistrarea convorbirii sale cu Florentina Mirică din sediul DNA, au determinat-o să aprecieze că nu mai are condiţiile pentru a continua.

„Astăzi este ultima zi a mandatului de 6 luni pentru care am fost delegată în funcţia de procuror şef al DNA. Am acceptat cu greu această funcţie interimară, la solicitarea conducerii Ministerului Public, într-un moment în care DNA se afla într-o situaţie dificilă. Urma ca în scurt timp să aibă loc o procedură de desemnare a procurorului şef numit, cu un mandat de trei ani. Din raţiuni care nu au depins de mine, aceasta perioadă s-a prelungit până după încheierea celor 6 luni”, arată Anca Jurma.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În iulie 2018, Anca Jurma a fost delegată de către procurorul general Augustin Lazăr pentru interimatul la şefia DNA. Ea deţinuse înainte două mandate de şef al serviciului de cooperare internaţională, ulterior fiind consiliera Laurei Codruţa Kovesi, însă nu instrumentase dosare penale de mai bine de 10 ani.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus-o a doua oară pe Adina Florea pentru funcţia de procuror-şef DNA, preşedintele Klaus Iohannis anunţând că aceste numiri se află încă în analiza departamentului de resort din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, prin urmare o decizie încă nu a fost luată în ceea ce priveşte fostul post al Laurei Codruţa Kovesi.

Politica