Petre Daea promite că anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână, în prezent derulându-se procesul de agrementare a produsului.
„Nu machete, case pur şi simplu”, a subliniat Daea, care a adăugat că la Sighet, în Bacău, în Bistriţa şi în Vâlcea sunt agenţi economici care fac saltele de diferite mărimi, grosimi şi densităţi din lână pentru termoizolarea clădirilor.
Ministrul a spus că, în ultimii doi ani, s-au făcut cercetări în institute specializate pentru folosirea lânii ca termoizolant. În zilele următoare vor avea loc întâlniri cu constructori de case de lemn din Germania şi Belgia pentru o potenţială colaborare în domeniu.