Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 48,19 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2018, în creştere cu 23,51% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecu.
Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,2 miliarde de lei, respectiv 62,68%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,32 miliarde de lei (19,34%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,76 miliarde de lei, respectiv 7,8% din totalul activelor.
Valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 48,187 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2018, iar valoarea activului net era de 47,164 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,216 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,083 milioane de participanţi.
În luna septembrie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,114 milioane de participanţi, iar pentru 3,08 milioane nu au fost virate contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.