Cei mai buni juniori din fotbalul doljean vor fi premiaţi, miercuri, 19 decembrie, în cadrul unei gale organizate de Primăria Craiova şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru a cinsti memoria marelui fotbalist Ilie Balaci.
Evenimentul care va avea loc, de la ora 16, la Filarmonica Oltenia, a fost prefaţat, joi, într-o conferinţă de presă la care au luat parte primarul Craiovei, Mihail Genoiu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, Horaţiu Stănescu, dar şi fiica “Minunii Blonde”, Lorena Balaci.
„Unele dintre lucrurile pe care le-am promis şi pe care ni le-am asumat legate de un eveniment nefericit, dar cu dorinţa de a le transforma în lucruri frumoase au fost cele legate de Bulevardul Ştirbei Vodă care s-a transformat pe tronsonul de la Ciupercă şi până la Parcul Tineretului, conform Hotărârii Consiliului Local, în Bulevardul Ilie Balaci şi la ora aceasta se fac formalităţile, iar cea de-a doua promisiune a fost cea legată de Gala „Ilie Balaci”. Este un lucru pe care l-am reţinut dintotdeauna, din dorinţele lui Ilie Balaci, a fost de a creşte şi a forma fotbaliştii din bazinul Olteniei, poate cei mai talentaţi din regiune, din ţară, din care şi el a provenit şi mai bine ca el nu ştia nimeni ce înseamnă această pepinieră şi ce înseamnă talentul oltenesc în fotbal”, a afirmat primarul Craiovei.
Lorena Balaci, fiica regretatului fotbalist a mărturist că, deşi se bucură pentru organizarea unui astfel de eveniment, este totuşi un moment dificil pentru ea.
„O parte din inimă îmi râde, o parte din inimă îmi plânge. Nu aş fi vrut să fiu aici acum în acest mod. Nu aş fi vrut ca această gală să fie de fapt un memorial mai mult. Pe de altă parte îmi râde inima pentru că domnul primar Mihail Genoiu s-a gândit să se organizeze această gală pentru tata şi să-i cinstim memoria aşa cum se cuvine. Tata, în primul rând, a iubit copiii, tinerele talente. Pentru că tata a fost un excelent ambasdor al acestui oraş, peste tot în lumea asta vorbea de la superlativ în sus despre oraşul pe care el îl iubea cel mai mult, şi-a dorit foarte tare să se descopere talentele acestui judeţ şi ca echipa Universitatea Craiova să folosească cât mai mulţi fotbalişti produşi din pepinieră proprie sau din judeţ”, a spus Lorena Balaci.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, Horaţiu Stănescu, a afirmat că nu trebuie să uităm să ne cinstim legendele: „Minunea Blondă a fost o legendă. Îmi aduc aminte, acum 35-36 ani, când eram pe băncile Liceului Militar săream gardul ca să mă duc la meciurile Craiovei, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Nea Iliuţă, cum îi spuneam eu, nu a aparţinut Bistreţului şi Craiovei, nici familiei, nea Iliuţă Balaci a fost al tuturor românilor. Şi cum noi, oltenii, am avut un Brâncuşi şi cum noi l-am avut pe Henri Coandă şi cum am avut multe personalităţi în multe domenii, aşa l-am avut pe Ilie Balaci în sportul rege, fotbalul. Trebuie să avem grijă ca urmaşii noştri să nu uite gloriile care ne-au adus atâtea bucurii”.
Pentru organizarea evenimentului și pentru premierea juniorilor de fotbal cu cele mai bune rezultate în anul 2018, municipalitatea craioveană a alocat suma de 20.800 lei.
Ilie Balaci s-a stins din viaţă, duminică, 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 ani, în urma unui infarct miocardic. El a fost înhumat la cimitirul Sineasca din Craiova, cu onoruri militare, fiind condus de sute de oameni pe ultimul drum.