luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Crimă în familie. Acuzat că și-a omorât mama

Un bărbat de 43 de ani și-a omorât mama, pe care a bătut-o cu bestialitate, a sugrumat-o și a ținut-o trei zile în casă. Bătrâna de 81 de ani și-a pierdut viața în data de 10 decembrie 2018, în comuna Gușoieni, iar criminalul a fost arestat miercuri noaptea.

Femeia prezenta leziuni pe corp, rezultate în urma bătăii. „Având în vedere modalitatea în care femeia a fost găsită, leziunile pe care aceasta le prezenta, precum şi aspectele stabilite în primă fază de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, s-a luat legătură cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind înregistrat un dosar penal”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu. Fiica bătrânei, care locuiește în Drăgășani a auzit de cele întâmplate și a anunțat poliția.

Omor comis asupra unui membru de familie: o femeie de 81 de ani a fost găsită decedată în locuinţa unde domiciliază, prezentând urme de violenţă la nivelul capului, pe corp şi membre.
Având în vedere modalitatea în care femeia a fost găsită, leziunile pe care aceasta le prezenta, precum şi aspectele stabilite în primă fază de către politistii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, s-a luat legătură cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind înregistrat un dosar penal.
În urma probatoriului administrat şi având în vedere concluziile preliminare s-a stabilit faptul că, în jurul datei de 10.12.2018, în timp ce se afla în locuinţa comună, fiul victimei ar fi exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, aplicându-i mai multe lovituri, iar ulterior ar fi sugrumat-o, motiv pentru care s-a dispus continuarea urmăririi faţă de persoana banuita, pentru săvârşirea infracţiunii de „Omor comis asupra unui membru de familie”, faptă prev. şi ped. de art. 188, alin. 1, din Codul Penal rap. la art. 199, alin. 1, din Codul Penal.
Prin Ordonanţa din data de 13.12.2018, s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, urmând ca, la aceeaşi dată, acesta să fie prezentat Tribunalului Vâlcea, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează IPJ Valcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul a fost reţinut, joi pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru „omor comis asupra unui membru de familie”.

Politica