Leonardo DiCaprio, obligat să returneze un trofeu Oscar

Jurnalul Olteniei
26 February 2017 - Hollywood, California - Leonardo DiCaprio. 89th Annual Academy Awards presented by the Academy of Motion Picture Arts and Sciences held at Hollywood & Highland Center. Photo Credit: Theresa Shirriff/AdMedia

Nu este vorba despre premiul Oscar primit de Leonardo DiCaprio în 2016, pentru rolul din „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, ci de cel cu care a fost recompensat Marlon Brando pentru interpretarea din filmul lansat în 1954 „Pe chei/ On the Waterfront”, de Elia Kazan.

Respectivul trofeu Oscar i-a fost făcut cadou lui DiCaprio de omul de afaceri Jho Low, din Malaysia, care l-a cumpărat la o licitaţie, pentru suma de 600.000 de dolari.

Se pare că  Low a fost pus sub acuzaţie pentru fraudă de mai multe miliarde de dolari printr-un fond de investiţii, 1Malaysia Development Berhad (1MDB), înfiinţat în 2009 de premierul Najib Razak.

Procuratura americană susţine că Red Granite Pictures, compania de producţie de film cofondată de fiul vitreg al premierului din Malaysia, a finanţat trei filme, în mod fraudulos, cu bani provenind de la 1MDB.

Printre cele trei filme se numără şi „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street”, cu Leonardo DiCaprio, regizat de Martin Scorsese şi nominalizat la cinci premii Oscar.

Leonardo DiCaprio a predat deja autorităţilor americane trofeul Oscar, precum şi o pictură de Pablo Picasso şi alte cadouri pe care i le-a oferit Low.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol