Baschetbaliștii craioveni pot urca pe primul loc

Anghel Catalin

Echipa de baschet masculin, SCM U Craiova, joacă astăzi contra celor de la Steaua București. Partida va începe la ora 18:00 și va conta pentru meciul restant din etapa 1 a Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Oltenii pleacă favoriți, nu doar pentru că joacă pe teren propriu, dar și pentru că rezultatele le dau motive să fie optimiști.

În ultimul meci de campionat, SCM a învins Dinamo, scor 76-69. A fost ce-a de-a șaptea victorie pentru craioveni, care au șansa să urce pe prima poziție în LNBM. Dacă înving Steaua, elevii lui Aco Todorov vor ocupa primul loc.

Clasamentul Grupei A:

LocEchipeW/LPuncte
1.BC CSU Sibiu7/216
2.U-Banca Transilvania Cluj7/216
3.SCM U Craiova7/115
4.CSM CSU Oradea6/315
5.BCMU FC Argeș Pitești3/612
6.CS SCM Timișoara2/711
7.Steaua București3/511
8.Dinamo Știința București0/99

După ce va disputa partida restantă contra formației din București, SCM U Craiova se deplasează la Sibiu, pentru meciul cu CSU.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol