Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că liberalii vor boicota şedinţele de plen până când Liviu Dragnea şi Florin Iordache vor fi revocaţi din funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor. El a anunţat că luni, în plen, PNL va continua demersul de revocare a celor doi.
Liberalul a afirmat că în prezent Liviu Dragnea şi Florin Iordache nu mai pot conduce şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, fiind propuşi pentru revocare.
De asemenea, purtătorul de cuvând al PNL a a explicat de ce şedinţa de plen de miercuri a fost legitimă.
Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a cerut, miercuri dimineaţă, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ. De asemenea, ea a cerut şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte.
La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat, în cadrul aceleiași ședințe că cererea Opoziţiei privind revocarea din funcţie a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Camerei Deputaţilor, nu este regulamentară, acuzând iniţiatorii de deficienţe în a înţelege regulamentul.
Şi preşedintele Camerei Deputaţilor a acuzat, miercuri, că şeful statului Klaus Iohannis s-ar afla în spatele acţiunii din Parlament, spunând că Opoziţia, „după stilul lui Iohannis”, vrea să ia cu japca Parlamentul. Dragnea mai spune că nu se întâmplă nimic fără ştirea preşedintelui.