Presiunea este pe olteni înaintea duelului de duminică după-amiază cu formația lui Dan Alexa.
După startul catastrofal de sezon, cu Supercupa pierdută, 2 puncte luate în primele trei etape și înfrângerea clară de la Leipzig, oltenii și-au revenit pe terenul celor de la Dunărea Călărași, cărora le-au administrat un sec 3-1. Nici acum CSU Craiova nu străbate cea mai bună perioadă, egalul cu Sepsi de acasă și înfrângerea de la Botoșani i-au determinat pe componenții lotului să vorbească despre ratarea play-off-ului.
„Trebuie să ne revenim, altfel poate nu prindem nici play-off-ul. Sunt echipe foarte bune în campioant, toate joacă foarte bine”, declara Mateiu după partida din Moldova. Bancu își manifesta temerea vis-à-vis de faptul că alb-albaștrii nu se impun în fața echipelor considerate modeste: „Dacă luam puncte cu echipele mici probabil eram mai sus în clasament. Acum nu ne rămâne decât să ne revenim și să câștigăm cu Dunărea”.
Rezultatele sub așteptări din ultima perioadă a făcut ca CSU Craiova să cadă pe locul 4, la 6 puncte distanță de play-off. Clasamentul este extrem de stâns, iar cu 10 etape rămase de disputat din sezonul regulat nimic nu este sigur. Presiunea e mai mare pe craioveni, unde așteptările sunt mari, față de Dunărea Călărași, proaspăt promovată în Liga 1, echipă aflată pe poziția 11, fără mari pretenții.
Partida CSU Craiova – Dunărea Călărași se va juca duminică, de la ora 17:00, pe stadionul Ion Oblemenco.
Liga 1 – etapa 17
Vineri, ora 17:30
Poli Iași – Sepsi
CFR Cluj – Voluntari (ora 20:00)
Sâmbătă, ora 14:00
FC Hermannstadt – Concordia Chiajna
Viitorul – Dinamo (ora 20:00)
Duminică, ora 17:00
CSU Craiova – Dunărea Călărași
FCSB – Gaz Metan Mediaș (ora 20:00)
Luni, ora 20:00
Astra Giurgiu – FC Botoșani
Clasament
1. CFR Cluj 16 9 6 1 22-10 33
2. FCSB 16 9 4 3 31-16 31
3. FC Viitorul 16 9 2 5 19-16 29
4. CSU Craiova 16 7 5 4 28-14 26
5. Mediaș 16 7 5 4 18-18 26
6. Sepsi 16 6 5 5 18-15 23
7. Astra Giurgiu 16 5 5 6 17-15 20
8. FC Botoșani 16 4 7 5 21-24 19
9. Hermannstadt 16 5 3 8 16-18 18
10. Dinamo 16 4 6 6 16-22 18
11. Dunărea Călărași 16 3 8 5 12-15 17
12. Concordia Chiajna 16 4 5 7 10-20 17
13. Poli Iași 16 5 2 9 14-25 17
14. FC Voluntari 16 1 5 10 15-29 8