Polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, cercetat pentru comiterea mai multor furturi, pe raza orașului. Băiatul este bănuit de săvârșirea mai multor fapte de furt din autoturisme și societăți comerciale. Potrivit polițiștilor, în perioada aprilie-noiembrie, persoana bănuită ar fi sustras bani, dar și alte bunuri din interiorul unor autoturisme, precum și produse de mobilier din curte unei societăți comerciale. Prejudiciul de aproximativ 12.800 de lei, a fost recuperat parțial și restituit persoanelor vătămate.
În urma investigațiilor efectuate de oamenii legii, s-a reușit depistarea persoanei bănuite. Acesta a fost reținut și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.