Prima staţie de transformare greenfield din aria de distribuţie a Distribuţie Oltenia, a fost construită la Craiova. Staţia electrică de transformare 110/20 kV pentru Zona Industriala de Est Craiova (ZIEC) a fost inaugurată, vineri, de reprezentanţii Distribuţie Oltenia şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Prima lucrare de tip greenfield din Oltenia are rolul de a îmbunătăţi calitatea distribuţiei de energie, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali spun reprezentanţii Distribuţie Oltenia.
„Ne transformăm continuu pentru a susţine planurile de dezvoltare ale regiunii, staţia ZIE Craiova fiind unul dintre proiectele de mare anvergură ce asigură posibilităţile de racordare a noilor consumatori industriali din zonă. Cei peste 100 de specialişti implicaţi în realizarea construcţiei ne demonstrează, din nou, că principala sursă de dezvoltare este energia care vine de la oameni”, a declarat Ondrej Safar, Country Manager Grupul CEZ în România.
Proiectul a fost realizat în 17 luni şi a avut o valoare totală de 5,52 milioane euro (CAPEX), din surse proprii. Stația ZIEC este a doua cea mai amplă investiţie din istoria operatorului Distribuţie Oltenia, după modernizarea staţiei Craiova Centru şi „ilustrează misiunea companiei de a deveni un partener local puternic, susţinând planurile de dezvoltare ale regiunii”, după cum au precizat reprezentanţii companiei. Staţia a fost realizată cu sprijinul autorităţilor publice locale: Consiliul Judeţean Dolj, Instituţia Prefectului Judetului Dolj, Primăria Municipiului Craiova şi Primăria Comunei Gherceşti.
„Această investiție s-a născut din discuțiile pe care le-am purtat cu managementul grupului CEZ România, discuții în cadrul cărora le-am prezentat perspectivele de creștere economică pentru Craiova și pentru județului Dolj. În această zonă, în care astăzi a fost inaugurată stația de transformare, s-a dezvoltat deja Aeroportul Internațional Craiova, Parcul Industrial, iar acum noua noastră platformă de afaceri, High-Tech Industry Park. Am formulat atunci solicitarea ca aici, pe un teren în suprafață de 15.000 de metri pătrați, pus la dispoziție de Consiliul Județean Dolj, să fie creat acest obiectiv absolut necesar. Demersul grupului CEZ România este unul substanțial, pentru că vorbim de aproape 6,5 milioane de euro, dar, în același timp, și unul complex, dacă ar fi să ne referim doar la faptul că urmează să fie realizate 12 subtraversări ale pistei de decolare-aterizare, subtraversări necesare pentru a duce energia electrică la Aeroportul Internațional Craiova, la High-Tech Industry Park și companiile instalate aici, precum și la alți consumatori din zonă. Despre dimensiunile și potențialul acestei stații, este îndeajuns să spunem că, potrivit informațiilor furnizate de grupul CEZ, cele două cabluri de înaltă tensiune care o alimentează pot transporta energie electrică suficientă pentru două municipii precum Craiova. Investiția inaugurată, astăzi, va rămâne una emblematică pentru județul nostru, dar și un exemplu de bune practici în materia colaborării dintre autorități publice locale și parteneri privați”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
La rândul său, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat: „Necesarul de putere energetică pentru toată zona de est a Craiovei, atât zona industrială cât și cea casnică, este din acest moment asigurat de acestă stație de transformare. Dar cu adevărat îmbucurător este faptul că această investiție a presupus și trecerea cu un cablu de mari dimensiuni prin zona în care se va construi viitorul Spital Regional. Astfel, când vor începe lucrările pentru unitatea spitalicească, necesarul de putere electrică va fi deja asigurat de către operatorul de distribuție electrică. Craiova face încă un pas pentru realizarea acestui important obiectiv: Spitalul Regional Craiova”.
100 de oameni au muncit la realizarea staţiei care va fi exploatată fără personal.
Staţia ZIEC poate deservi atât consumatorii casnici (~4000), cât şi obiective strategice din Craiova – trei dintre cei mai mari agenţi economici din zonă, prin sporul de putere solicitat de Parcul Industrial numărul 1 Craiova, Parcul Industrial High Tech Craiova şi Aeroportul Internaţional Craiova, aflat în proces de extindere pentru a face faţă cerinţelor actuale şi viitoare de trafic.








