Accident grav de circulație la sfârșitul săptămânii trecute, la intrare în municipiul Târgu-Jiu, în localitatea componentă Drăgoieni. Două mașini au intrat în coliziune. Vinovat a fost un șofer care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O persoană a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția lucrătorilor de la ISU.
„La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg.-Jiu, precum și trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj. Echipajele de intervenție au constatat că, în urma impactului, au rezultat patru victime, două fiind încarcerate. Toate victimele erau conştiente. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea victimelor. Acestea au fost preluate de echipajele SAJ si SMURD și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Tg.-Jiu“, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Potrivit oamenilor legii, accidentul rutier a fost produs de un șofer beat. „Un bărbat, de 32 de ani, din Scoarţa, a pierdut controlul volanului, într-o curbă şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din Târgu Jiu, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a şoferului care a produs accidentul şi rănirea gravă a şoferiţei şi a altor două persoane, de 23 şi 41 de ani, pasagere, în autoturismul care circula regulamentar. Şoferul avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.