Taxele şi impozitele pe care craiovenii le vor plăti în 2019 sunt supuse consultării publice. Primăria Craiova a publicat, pe site-ul instituţiei, proiectul privind stabilirea acestor taxe, care însă nu este „bătut în cuie”, contribuabilii putând veni cu sugestii.
Faţă de anul trecut se observă, din proiecte, unele creşteri ale dărilor pe care le vor avea craiovenii, în 2019, faţă de bugetul local. În plus, apare taxa pe piaţa volantă.
De exemplu, la impozite pentru clădiri creşterile sunt de la 2 la 13 lei pe metrul pătrat, în vreme ce cele pentru terenuri au majorări şi de peste 100 lei. Unele creşteri ale impozitelor se înregistrează şi la cele pentru vehicule, însă taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor rămân neschimbate.
Taxele pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţilor înregistrate în grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor cresc cu 12 până la 60 de lei.
Se menţine şi la anul posibilitatea aplicării unei majorări de 500% a impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite.
Începând cu anul 2019, autorităţile locale introduc taxa pentru ocuparea terenurilor aparţinând domeniului public cu pieţe volante. Taxa va fi de 5 lei/mp/zi în zona zero a Craiovei, de 4 lei în zona 1 şi de 3 lei în zonele 2 şi 3.
Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, până la data de 20.12.2018, la Centrul de Informații pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, str A. I. Cuza, nr. 7, prin fax: 0251.411.561, e-mail: [email protected]