Născut la 29 august 1951, în comuna Bârca, judeţul Dolj. Studii: Liceul „Adrian Păunescu” Bârca, Institutul de Mine Petroşani. A înfiinţat, în 1984, Cenaclul literar „Şcoala Ardeleană”. Debut: „Tribuna”, Sibiu, 1985.
Marele Premiu la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” 1986. Redactor şef la „Opinia Tineretului”, Alba, 1990. Autor şi editor al revistelor de circulaţie naţională: „OZN”, „Caracatiţa”, „Penalty”, „Erotica”, „Parodia” şi altele. A înfiinţat săptămânalul „Gazeta de Alba”, 1993. După perioada jurnalistică şi de implicare în mediul de afaceri a reluat activitatea scriitoricească publicând peste 17 cărţi de poezie, proză, jurnale de călătorie, aforisme şi cărţi pentru copii.
Trăieşte în Alba Iulia, iar la 8 km. către Apuseni a deschis un Complex Turistic cu o denumire predestinată „VIAŢA LA ŢARĂ” – „TERRA MYTHICA”.
Cărți publicate:
-Tatuaje cu dame de pică (proză, 2016, Ed. ALTIP, Alba Iullia; -Hemografii (poezie, 2016, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Discurs asupra literei „a“ (proză, 2017, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Esoterice (poezie, 2017, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -De la Bârca la Bangkok I (proză, 2017, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -De la Bârca la Bangkok II (proză, 2017, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Numele anumelui (proză, 2018, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Culorile sângelui (poezie, 2018, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Ischemia vrăjilor (proză, 2018, Ed. Vertical, Alba Iulia); Cărţi pentru copii: -Aventurile lui Zgârlibici (1990, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Acrostihuri cu animale I (1990, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Săniuţe, zurgălăi (2016, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Acrostihuri cu animale II (2017, Ed. ALTIP, Alba Iulia); -Spânul cel frumos şi Făt Spânos (2017, Ed. ALTIP, Alba Iullia; Apariții în „Antologia de texte literare pentru copii” și poezie în revista Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, „Discobolul”.