Președintele ALDE Dolj, deputat Ion Cupă: „Opoziția – incapabilă ca prin mijloacele democratice pe care le are la dispoziție să se impună – susține revenirea la vremurile în care Băsescu făcea dosare adversarilor politici”.
Ludovic Orban dovedește că drumul pe care s-a înscris este iremediabil GREȘIT. „Președintele” de azi al PNL-ului își reafirmă rolul de cântăreț al sistemului, de susținător al spectacolului cătușelor și al eliminării adversarilor politici.
Solicitarea transmisă de Ludovic Orban privind demisia Președintelui Senatului este neserioasă și demonstrează că acesta nu mai are nicio legătură cu respectarea principiilor democratice, printre care, între primele, se află respectarea prezumției de nevinovăție.
România riscă să devină un caz unicat în întreaga lume. Opoziția, care nu este capabilă prin mijloace democratice să se impună și să aibă o șansă la viitoarele alegeri, încurajează fenomenul de telejustiție.
Ludovic Orban, fără a avea date din dosar – din câte știm, se bazează doar pe scurgeri de informații către presă- participă cu elan la conturarea percepției defavorabile pentru un adversar politic. În lipsa oricărui respect pentru o competiție politică bazată pe argumente și fair play, șeful PNL încearcă manipularea unor informații prefabricate dintr-un dosar în scopul de a impune o percepție negativă asupra liderului ALDE. Pentru Orban și PNL liberalismul a murit cu totul, prezumția de nevinovăție fiind iată un concept străin, inacceptabil.
Dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu arată clar un lucru, și anume că România a fost şi probabil este în continuare condusă de forţe oculte, ilegitime, care încearcă să-şi menţină puterea prin aceste metode pe care le speram apuse.
România nu se mai poate întoarce la vremurile în care președintele Băsescu intervenea pentru numirea anumitor procurori și îi asmuțea către adversarii politici. Nu este normal să se continue justiția bazată pe denunțuri pentru fapte care s-au petrecut cu cel puțin de 10 ani în urmă.
Apelul nostru, al tuturor membrilor și simpatizanților ALDE, este acela de încetare a anihilării adversarilor politici prin astfel de instrumente odioase.
Sperăm ca dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu să fie o ultimă tresărire a sistemului pus la punct de Băsescu și susținut azi de PNL.
Biroul de presă ALDE Dolj