Un accident rutier grav s-a produs joi, 8 noiembrie, pe DN 7 / E 81, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. La km 191, pe şoseaua de centură a staţiunii balneare Călimăneşti – Căciulata, o autoutilitară care transporta marfă a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism. În urma impactului, trei persoane au avut de suferit. Una dintre ele a fost prinsă între fiarele maşinii şi a necesitat descarcerare. Potrivit Poliţiei Vâlcea, accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan. Autoutilitara, cu numere de înmatriculare de Vâlcea, venea dinspre Sibiu.
Persoana care a rămas încarcerată este șoferița autovehiculului. Celelalte două victime care au suferit leziuni grave sunt din autoutilitară. Traficul a fost blocat mai mult de o oră. La fața locului, a intervenit o ambulanţă SMURD şi alte două de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Şoferiţa vâlceancă a suferit multiple traumatisme. Toate cele trei victime au fost transportate la spitalele din Brezoi şi Râmnicu Vâlcea.