Administrația locală din Târgu-Jiu a găsit o modalitate prin care să instaleze noul brad natural de Crăciun. „Înfipt” într-o gură de canal. Primarul Romanescu a spus că acest lucru nu va afecta rețeaua de canalizare, iar în interiorul canalului va fi amenajată o structură care să susţină pomul uriaş. „Vom avea un brad natural, aşa cum am spus şi aşa rămâne. Bradul natural, spre satisfacţia noastră, nu va mai presupune o lucrare în pavimentul din centrul municipiului. Am găsit o gură de canal, care în acest moment ne permite să creăm structura necesară pentru a instala bradul pe perioada sărbătorilor de iarnă”, a spus primarul Marcel Romanescu.
Bradul de Craciun va fi montat până în data de 1 decembrie, atunci când va fi pornit iluminatul festiv și va concerta Inna.