miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Un polițist al IPJ Dolj și un interlop craiovean, ambii trimiși în judecată, pun la cale suspendarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Marin Rogoveanu, a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, declanşarea verificărilor la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj! Șeful Parchetului susține că în ultima vreme a fost ținta unor atacuri menite să ducă la schimbarea sa din funcție, sau măcar suspendarea, puse la cale de un polițist în activitate și de un interlop craiovean, membru al grupării „Frăția”, ambii inculpați în dosare instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru mai multe infracțiuni grave.

Înregistrarea unei convorbiri purtate între cei doi inculpați a ajuns pe masa prim-procurorului craiovean, care cere verificările „pentru a se stabili împrejurările purtării discuţiei dintre un poliţist în activitate (Petcu Dorin) şi un inculpat trimis în judecată (Roşianu Gigel), eventualele relaţii între aceştia”, după cum se arată într-un comunicat al Parchetului. Dorin Petcu este trimis în judecată împreună cu alți colegi pentru abuz în serviciu, șantaj, și alte infracțiuni, în timp ce Gigel Roșianu este trimis în judecată pentru grup infracțional organizat, cu Gigi Vadik Zavera și alți craioveni, între care se află și un polițist acuzat de favorizarea făptuitorului.
Prim-procurorul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Dolj, Marin Rogoveanu, a transmis un comunicat oficial prin care arată că instituția pe care o conduce este ținta unor atacuri mediatice denigratoare, puse la cale de un polițist al IPJ Dolj și de un interlop craiovean, ambii trimiși în judecată, pentru a duce la schimbarea sa din funcție. Cum există și o înregistrare a unei conversații dintre cei doi, agentul Petcu Dorin şi Roşianu Gigel, șeful Parchetului solicită o anchetă la nivelul IPJ Dolj.
„Procurorii cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi-au desfăşurat activitatea şi o vor desfăşura în continuare potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, principii cu valoare constituţională şi prevăzute în art. 132 alin. 1 din Cartea Fundamentală, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.
Nu a existat şi nu va exista nicio campanie împotriva poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj şi a subunităţilor de poliţie aflate în circumscripţia sa teritorială care să împiedice exercitarea legitimă a atribuţiilor de serviciu.
Nu a existat nicio intervenţie din partea prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în numirea unor poliţişti în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul IPJ Dolj.
Acreditarea unei asemenea idei în spaţiul public de către Sindicatul Poliţiştilor Dolj, precum şi de agentul de poliţie Petcu Dorin Daniel, este fără suport şi se datorează soluţionării unor dosare sau efectuării urmăririi penale în anumite dosare, după cum urmează:
– prin rechizitoriul nr. 805/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj emis la data de 04.08.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Roşianu Gigel, Zavera Gigi Vadik, Ilie Ion, Trandafir Fănel şi alţii, membri ai autointitulatei grupări „Frăţia”.
– prin rechizitoriul nr. 594/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 10.08.2018 s-a dispus trimiterea în judecată a agentului de poliţie Petcu Dorin Daniel pentru comiterea a două infracţiuni de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 2 din Codul penal, complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 205 alin. 1 din Codul penal, instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 rap. la art. 321 alin. 1 din Codul penal, şantaj prev. de art. 207 alin. 1 din Codul penal.
Începând din acel moment, împotriva conducătorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a desfăşurat o campanie defăimătoare prin adresarea unor plângeri cu caracter penal sau disciplinar instituţiilor abilitate, precum şi de dezinformare a opiniei publice.
Astfel, pe data de 16.08.2018 la postul privat de televiziune „Kanal D” a apărut un reportaj în cadrul căruia liderul de sindicat din cadrul IPJ Dolj, Măceşanu Elvis, precum şi inculpatul Petcu Dorin Daniel au făcut afirmaţii nefondate şi defăimătoare la adresa prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
În acelaşi sens al unei campanii mediatice nefondate şi în scop de răzbunare se înscriu şi reportajele din data de 14.10.2018 de la postul de televiziune „România TV” în care apare acelaşi lider de sindicat cu remarci denigratoare la adresa mea, precum şi cel din data de 19.10.2018 de la acelaşi post de televiziune.
Întrucât mijloacele arătate nu au avut efectul scontat, inculpatul Petcu Dorin – poliţist în activitate în cadrul IPJ Dolj s-a întâlnit cu inculpatul Roşianu Gigel, punând la cale producerea/ticluirea de probe nereale în scopul angajării răspunderii penale sau disciplinare, ori a suspendării din funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Relevantă este în acest sens convorbirea purtată în mediul privat de către inculpatul Petcu Dorin şi inculpatul Roşianu Gigel cu următorul conţinut:
„Roşianu Gigel: Cu ce te interesează?
Petcu Dorin Daniel: Cu orice, cu el, cu abuzurile lui, că eu vreau să le fac şi mai găsesc eu o complicare către CSM, către Inspecţia Judiciară şi (vorbeşte în şoaptă) vorbi cineva şi o să vină. În primul rând să-l rezolvăm cu funcţia. Dacă e, îl rezolvăm pe partea penală, dar asta durează. Dar în primul rând să-l suspende”.
Menţionăm că suportul magnetic a fost predat din propria iniţiativă de un participant la discuţie, care în momentul predării şi-a manifestat disponibilitatea de a fi audiat ca martor la solicitarea organelor abilitate.
În condiţiile date, îmi rezerv dreptul de a sesiza organele abilitate cu privire la împrejurările purtării discuţiei dintre Petcu Dorin şi Roşianu Gigel, eventualele demersuri efectuate de aceştia către diverse persoane pentru susţinerea unei acuzaţii nefondate şi suspendarea mea din funcţie.
Deoarece faptele arătate au o gravitate deosebită, solicit Ministrului de Interne, doamna Carmen Dan, declanşarea verificărilor la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj pentru a se stabili împrejurările purtării discuţiei dintre un poliţist în activitate (Petcu Dorin) şi un inculpat trimis în judecată (Roşianu Gigel), eventualele relaţii între aceştia.
În ceea ce priveşte dosarele în care efectuez urmărirea penală, întrucât suntem în faza de investigare a faptei, în acest moment procesual este inoportună oferirea oricăror detalii întrucât s-ar îngreuna buna desfăşurare a urmăririi penale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Politica