Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți – I.T.P.F. Timişoara au confiscat 55 kilograme de peşte, specia cegă, pe care un severinean le transporta cu autoturismul marca BMW şi pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
În data de 26.10.2018, ora 09.00, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, au oprit în trafic un autoturism marca BMW, condus de un bărbat în vârstă de 29 ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinți. La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj, cantitatea de 55 kilograme peşte, specia cegă, transportată în condiţii improprii, pentru care tânărul nu deţinea documente de provenienţă. Persoana în cauză a declarat că a pescuit peştele din fluviul Dunărea, iar acesta era destinat pentru consum și comercializare.
,, Peştele, în valoare de aproximativ 800 lei dacă ar fi fost comercializat pe piaţa de desfacere, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport, comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni” a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Mehedinți agent șef adjunct de poliţie Moraru Corina.