duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

18 blocuri din Craiova, reabilitate termic cu fonduri europene

18 blocuri din cartierul Lăpuş vor fi reabilitate termic printr-un proiect cu fonduri europene. Contractul de finanţare, cu o valoare de 520.000 euro a fost semnat, miercuri, de primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

De această reabilitare vor beneficia peste 800 de persoane, iar lucrările presupun, pe lângă termoizolarea blocurilor, înlocuirea tâmplăriei existente pe fațada blocurilor, închiderea balcoanelor, termoizolarea teraselor, plus planșeu peste demisol, înlocuirea totală a instalației de încălzire centrală și a distribuției pentru apă caldă menajeră, cu montare de robineți de presiune diferențială și robineți de echilibrare termohidraulică. În plus, vor fi înlocuite lifturile şi vor fi construite rampe pentru persoane cu dizabilități.

“Blocurile sunt toate pe zona Lăpuș. Practic a fost o inițiativă a noastră de a lucra să intervenim asupra arterei principale din oraș – Calea București și Calea Severinului. Activitatea este foarte complicată și laborioasă pentru că blocurile trebuie să aibă rezolvate problema șarpantelor, a balcoanelor de la parter, în sensul că ori le au cu acte, ori dacă nu, le dau jos. Aici a fost o mare problemă cu blocurile și pe axa trecută și s-a renunțat atunci la foarte multe contracte pe care noi le aveam deja semnate cu asociațiile de proprietari. Când a trebuit să intre în legalitate, au renunțat foarte mulți.  Sunt mult mai multe facilități decât data trecută. Cea mai importantă dintre ele este această separare a utilităților pe casa scării, în sensul că fiecare este răspunzător de ceea ce consumă, iar distrubuitorul poate să îi separe și să delimiteze pe cel rău platnic de cel bun platnic. Adică nu ar mai exista acea problemă că, dacă o scară nu plătește în totalitate factura, nu poți decât să oprești toată scara. Aceste blocuri vor fi contorizate individual, ceea ce este extraordinar de bine”, a precizat primarul Craiovei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a mai afirmat că municipalitatea poartă discuţii cu asociaţiile de proprietari, în cazul în care va mai exista posibilitatea unei finanţări, pentru a mai depune astfel de proiecte.

Proiectul „Creșterea Eficienței Energetice în cadrul clădirilor rezidenţiale din Municipiul Craiova – CEERT 4.1” are o perioada estimată pentru implementare de 38 de luni.

Politica