sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

DESPRE CULTURA DE AZI: Ion Catrina – ,,Un prozator cu ștaif” în căutarea iluziilor pierdute în tărâmul umbrelor

DESPRE CULTURA DE AZI: Ion Catrina – ,,Un prozator cu ștaif” în căutarea iluziilor pierdute în tărâmul umbrelor

S-a născut în Comuna Costești, Raionul Horezu, Regiunea Pitești, acum Județul Vâlcea, ca al cincilea fiu al Lui Alexandru și Al Teotinei Catrina. Aici și-a petrecut copilăria și a urmat cursurile primare, plecând în zona puternic industrializată a Brașovului pentru studiile liceale și tehnice pe care le-a desăvârșit în Bucureşti, şi spre Iaşi, la cursurile Facultății de filologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, fiind repartizat ca profesor la Liceul nr. 1 din Caracal, jud. Olt, șapte ani, după care s-a transferat în Craiova, ocupând diferite funcții tehnice și didactice.

În această perioadă a publicat multe studii în diferite reviste de specialitate din care amintim: „Proteismul romantic”, „Fantasticul în opera lui N.V.Gogol”, „Ironia fantastică și satira la M.A.Bulgakov” etc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ultimii ani înainte de a se pensiona, a cochetat cu jurnalistica, colaborând la mai multe ziare și reviste locale și județene.

A debutat în literatură încă de pe băncile facultății când a publicat în Revista studențească „Alma Mater” o traducere din Ilf și Petrov, „Cum s-a creat Robinson”. Seria marilor scrieri a venit mult mai târziu, începând cu anul 2003, când a publicat romanul „Potecile destinului”.

În tot acest timp a strâns multe materiale din realitatea înconjurătoare pe care le-a folosit la elaborarea romanelor de rezistență cum sunt: „Tărâmul umbrelor”, „Pământul îngerilor”, „Cerul infernului”, Urmașul”, „Păpușa de sticlă”, „Castele de nisip”, „Întoarcerea” și a volumelor de nuvele.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

FIȘA DE CREAȚIE: -Potecile destinului – roman – Ed. SITECH, Ediția l, Craiova, 2003, Ediția a-ll-a, -Tărâmul umbrelor- roman- Ed. SITECH, Ediția l, Craiova, 2003, Ediția a-ll-a, 2016

-Pământul îngerilor-roman-Ed. SITECH, Ediția l, Craiova, 2006, Ediția a-ll-a, 2018 -Cerul infernului -roman- Ed. SITECH, Ediția l, Craiova, 2006, Ediția a-ll-a, 2018 -Urmașul -roman- Ed. CONTRAFORT, Ediția l, Craiova, 2009, Ediția a-ll-a, Ed. SITECH, Craiova, 2018 -Păpușa de sticlă – roman- Ed. CONTRAFORT, Craiova, 20117.

-Castele de nisip-roman- Ed. SITECH, Craiova, 20012 -Întoarcerea-roman- Ed. SITECH, Craiova, 2013

-Planeta albastră- nuvele- vol. l, Ed. SITECH, Craiova, 2016

-În vârtejul timpului- articole, vol. l și ll, Ed. SITECH, Craiova, 2016

REFERINȚE CRITICE: Rafaela Petruț, – „Potecile destinului – romanul unor destine”, în Oglinda Romanațiului, Ion Agripina Precup, – „Potecile destinului, l, ll, lll, – Considerații confortabile”, în Oglinda Romanațiului, Gheorghe Donciu – „Tărâmul umbrelor – un roman de Ion Catrina”, în Gazeta Oltului, Aurelian Titu Dumitrescu – „Pentru sine”, în Pentru Patrie, Marian Drăghici – „Ion Catrina – Păpușa de sticlă”, Ramuri, Prof. Veturia Adina Colceag – „Semnal – Ion Catrina- Urmașul” în Eveniment de Olt, Teodor Firescu – „Ion Catrina sau fascinația lecturii”, în Revista de cultură a Societății „Anton Pann”, Povestea vorbei, – „ Romanul lui Ion Catrina – Castele de nisip – sau efemeritatea grandorii”, în Vatra veche, Prof. dr. Marian Barbu – „Prozatori cu ștaif ll – Ion Catrina (Caracal)”, Revista „Agero”, Stuttgart, Germania și în Revista Art – Emis Academy, magazin literar-Artistic și de opinie, Prof. dr. Corneliu Vasile – „Un roman românesc de calitate – Ion Catrina – Castele de nisip, în Vatra veche, PREMII; Premiul l pentru volumul PLANETA ALBASTRĂ, la Festivalul internațional de creație „ Vrancea literară” , Secțiune proză scurtă, acordat de FUNDAȚIA SOCIAL CULTURALĂ „MIORIȚA” Adjud, Vrancea, pe anul 2017

 

 

Politica