Nouă asocieri de firme au depus oferte pentru a reabilita şi moderniza reţelele stradale din Slatina, în următorii patru ani, cuprinse într-un acord-cadru scos la licitaţie de Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) din municipiu.
Directorul DASIP, Claudiu Dascălu, a declarat că cinci dintre aceste asocieri au depus oferte pentru fiecare dintre cele trei loturi în care au fost împărţite străzile din municipiu. O firmă poate fi desemnată câştigător doar pentru unul dintre aceste tronsoane.
„Sunt şapte oferte pentru lotul I, şase pentru lotul II şi şase pentru lotul III. Aşteptăm să fie evaluate ofertele pentru că este un volum mare. Este vorba despre toate străzile din municipiul Slatina. Va fi un contract pe patru ani”, a declarat Dascălu.
El a adăugat că patru ani este perioada acestui contract cu o valoare de 100 milioane lei. Sunt incluse toate străzile din municipiul Slatina care nu se află în perioadă de garanţie şi necesită reabilitare