joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Undă verde pentru judecarea minorului de 16 ani acuzat că a lovit cu mașina o polițistă din Craiova

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus începerea procesului în care parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a craioveanului Antonio Galiceanu, un minor în vârstă de 16 ani, din Craiova, pentru comiterea infracțiunii de ultraj combinat cu tentativă de omor, după ce a lovit intenționat cu mașina pe care o conducea, fără permis, o agentă de poliție de la Secția 6 Craiova. Minorul refuzase să oprească la semnalele oamenilor legii, fusese urmărit pe mai multe străzi din municipiu și polițista făcea parte dintr-un echipaj care încerca blocarea acestuia în trafic. Minorul a fost reținut pe 27 iulie a.c., însă Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare a acestuia și va fi judecat în libertate.

Reamintim că, pe rolul Tribunalului Dolj s-a înregistrat pe 6 august a.c., dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată pe  Antonio Galiceanu, de 16 ani, din Craiova, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de ultraj combinat cu tentativă de omor. Minorul nu a oprit la semnalul făcut de un echipaj de poliţie şi a lovit cu autoturismul o polițistă de la Secţiei 6 Craiova, Mădălina Cristina Gheorghe, cauzându-i mai multe leziuni. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „în noaptea de 13/14.03.2017, în jurul orei 01:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Craiova, agenţii de poliţie Gheorghe Mădălina şi Roşca Alexandru din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova au fost solicitaţi să acorde sprijin unui alt echipaj de poliţie, care urmărea un autovehicul ce nu oprise la semnal. În această împrejurare, cei doi agenţi de poliţie au pornit în urmărirea autoturismului respectiv, împreună cu agentul Dinu Florin, care conducea autospeciala MAI. În timp ce se aflau pe strada Dorobanţilor, cu autospeciala din dotarea poliţiei, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, din sens opus au observat venind autoturismul marca Opel, condus de către inculpatul Galiceanu Antonio Sorin. În această împrejurare, agent de poliţie Gheorghe Mădălina, care se afla pe bancheta din spate a autospecialei, în partea stângă, a deschis portiera, a coborât din autoturism şi a făcut semnal de oprire autoturismului marca Opel, condus de către inculpat. Conducătorul autovehiculului a ignorat semnalul regulamentar de oprire şi a accelerat lovind autoturismul de poliţie la nivelul portierei din partea stângă spate, care era întredeschisă şi în spatele căreia se refugiase ag. de poliţie Gheorghe Mădălina, pentru a se feri. Ca urmare a impactului persoana vătămată, Gheorghe Mădălina, a fost prinsă între portieră şi pragul autoturismului, lovindu-se cu capul de geamul portierei care s-a spart”. Medicii legiști au stabilit că polițista a suferit leziuni de violenţă care au putut fi produse în condiţiile unui accident de circulaţie şi au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale. „În cazul de faţă, fapta de tentativă de omor intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de ultraj, întrucât a fost comisă împotriva unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu”, au mai reținut procurorii.

Inculpatul şi-a continuat deplasarea fiind urmărit de celălalt echipaj de poliţie care, în cele din urmă, a reuşit să-l oprească şi să-l identifice. Astfel, s-a constatat că inculpatul Galiceanu Antonio Sorin, în vârstă de 16 ani, care nu poseda permis de conducere era însoţit de alţi trei minori. Pentru conducere fără permis minorul a fost deja condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 3 (trei) luni, în septembrie 2017, cauza fiind instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pe 27 iulie a.c., procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore a lui Antonio Galiceanu, care a ajuns în arestul IPJ Dolj. A fost prezentat Tribunalului Dolj, care a respins arestarea preventivă, măsura fiind aceeași și la Curtea de Apel Craiova.

Dosarul vizând comiterea infracțiunii de ultraj a fost analizat în camera preliminară de la Tribunalul Dolj, iar judecătorii au decis că poate începe procesul: „constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 03.08.2018 emis în dosarul nr. 236/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul Galiceanu Antonio Sorin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art.257 alin.1 și 4 din C.p., combinat cu art.32 rap. la art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit.d din C.p., precum și legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul Galiceanu Antonio Sorin. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu”, se arată în încheierea de ședință a instanței.

Politica