miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Reacția lăutarului amendat de ANAF: „Nu e nimic normal în țara asta”

Lăutarul din Albeni, județul Gorj, care a fost amendat de ANAF cu 3.000 de lei a răspuns acuzațiilor. Constantin Florea, gorjeanul în vârstă de 46 de ani, a primit o amendă mai mare de zece ori decât tot ce a câștigat el în ultimele șase luni, după cum declară.

Pasiunea pe care o are de la vârsta de 7 ani, aceea de a cânta la acordeon, l-a lăsat cu o amendă din partea inspectorilor ANAF pentru că nu și-a declarat veniturile pe luna aprilie.

Bărbatul s-a trezit cu ANAFUL la poartă. „Au venit doi inspectori de la ANAF şi mi-au spus că nu am declarat banii pe care i-am câştigat din aprilie. Era vorba de 300 de lei şi mi- au dat amendă 3.000 de lei! Chiar nu e normal nimic în ţara asta. Mi se pare că nu e o lege clară, să ştim şi noi că avem unele beneficii, dar nu plăteşti şi nu eşti nici măcar asigurat. Ei vor doar bani. Eram constrâns să spun o sumă mult mai mare, probabil. Eu le-am spus cât am câştigat la cele două petreceri. Chiar nu i-am înţeles absolut deloc. Nu îmi spuneau nimic concret. Mi-au spus doar că au venit aici că am făcut eu avere din asta, că sunt muzicant mare şi nu declar banii. M-au întrebat pe mine din ce trăiesc?! Din punctul nostru de vedere, al muzicanţilor, chiar mi se pare un abuz. Noi suntem nici muzicanţi mici, dar nu ar trebui să fim luaţi aşa la şapte metri”, a mărturisit Constantin Florea, potrivit Pandurul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Gorjeanul a mai explicat că nu se lasă descurajat de ANAF și că-și va deschide o societate comercială pentru a putea să-și declare banii pe care-i câștigă. „Mi se pare o aberaţie. Nu ştiu ce vor rezolva ei cu asta, dar consider că nunta se face de când e lumea şi nuntă fără lăutari şi înmormântare fără popă n-o să vedeţi. Dreptul la meseria asta nu o să mi-l ia decât Dumnezeu! O să cânt şi le-am spus. Şi la puşcărie, dacă mă bagă, voi cânta, pentru că eu am asta în sânge. M-am născut cu instrumentul în cui. Nu vor putea să-mi ia acest drept. Sunt şofer profesionist şi muzica este a doua mea pasiune”, a mai spus lăutarul.

Tot bărbatul spune că i se pare abuziv modul în care a fost constrâns să spună ce venituri are din muzică. „Nu ştiu cum ar putea dovedi. Bănuiesc că la spusele altora, că pădure fără uscături nu există. Probabil consideră că s-au îmbogăţit unii mai mult ca alţii. Mie nu mi se pare legal, pentru că cel cu restaurantul unde are loc nunta plăteşte un impozit, tu pentru ce mai iei bani a doua oară?”, s-a întrebat Constantin Florea.

Politica