sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Colocviul Internaţional „Brâncuşi”- 80 de ani de la înființarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“

Colocviul Internaţional „Brâncuşi”, cu titlul „Ansamblul Monumental Brâncuşi, Târgu Jiu – 80 de ani”, se va desfășura în perioada 24 – 28 octombrie 2018 și este organizat de Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu.

Potrivit Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, la eveniment, în cadrul căruia vor mai avea loc expoziţii de artă, lansări de carte şi film şi Gala Premiului Naţional Brâncuşi, vor participa reputaţi cercetători din spaţiul european şi naţional.

Prin intermediul acestui eveniment cultural aniversar se oferă comunităţii naţionale şi internaţionale o nouă percepţie asupra reprezentativităţii şi unicităţii ansamblului brâncuşian, a valorii sale universale, în contextul recentelor cercetări întreprinse de specialişti şi a numeroaselor studii ştiinţifice apărute în existenţa de 80 de ani a operei, procedând astfel la constituirea unui cadru de colaborare între autorităţile şi instituţiile româneşti de specialitate cu atribuţii pe plan naţional şi internaţional în domeniul culturii şi patrimoniului cultural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Colocviul se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Politica