miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova: Dublul concert pentru corn de Haydn, o raritate pe scena Filarmonicii

Filarmonica „Oltenia” Craiova continuă stagiunea „Muzica uneşte!” (partea a II-a) vineri, 12 octombrie, ora 19, cu o seară în care clasicismul şi romantismul muzical sunt prefaţate de o lucrare contemporană – „Melancolie” pentru orchestră de coarde (primă audiție) – semnată de compozitorul român Cosntantin Arvinte. Orchestra Simfonică va fi dirijată de maestrul Marius Hristescu, binecunoscut publicului pentru proiectul „Anotimpurile poeziei românești”, realizat în colaborare cu rapsodul Tudor Gheorghe. Concertul nr. 2 în Re major pentru doi corni și orchestră, o lucrare rar cântată din creaţia lui Haydn, va aduce pe scena Filarmonicii oltene pe reputaţii solişti, Mihai Sârbu şi Ioan Gabriel Luca. Seara se va încheia cu Serenada în Do major pentru orchestră de coarde, op. 48 de Ceaikovski, considerată pentru prospeţimea şi farmecul său o adevărată bijuterie muzicală.

Marius Hristescu (n. 29 septembrie 1975, Craiova) este un dirijor, compozitor și orchestrator român. Provine dintr-o familie de muzicieni, tatăl fiind violonist, iar mama, flautistă. Anul 1999 marchează începutul colaborării cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe, colaborare în urma căreia a luat naștere proiectul „Anotimpurile poeziei românești”. Prima parte a acestui proiect, „Primăvara Simfonic”, a obținut titlul de cel mai bun CD de muzică cultă al anului 2001, trofeu oferit la decernarea Premiilor Industriei Muzicale Românești (martie 2002). Au urmat „Toamna…”, „Iarna…” și „Vara Simfonic”. În urma reputației de compozitor și orchestrator dobândite, artiști valoroși ai momentului din industria muzicală românească i-au solicitat colaborarea. S-au bucurat de succes și cele doua proiecte simfonice realizate alături de basul Daniel Prunaru (pe scena Operelor din Craiova și Cluj), materializate în două CD-uri.

Mihai Sîrbu s-a născut în 1975, în localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani. A absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi, secţia interpretare instrumentală – corn, clasa prof. Petrea Gîscă. În perioada 1995-1999 a fost angajat al Operei Române Iaşi, iar între 2000 şi 2005 a colaborat cu mai multe orchestre de suflători din Italia. Este membru fondator al formaţiei de suflători „Horn Quartet”. În calitate de solist a susţinut peste 60 de concerte, acompaniat de mai multe orchestre din ţară. Din anul 2011 deţine funcţia de manager al Filarmonicii de Stat Botoşani, în prezent aflându-se la cel de-al doilea mandat de conducere a acestei instituţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ioan Gabriel Luca s-a născut în 1977, la Dorohoi, şi a absolvit, în 2001, cursurile clasei de corn (prof. Nicolae Lipoczi) din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (specializarea corn solo). Din 1997 este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, iar din 1999 este şef partidă corn. Împreună cu Orchestra Filarmonicii bucureştene a participat la numeroase turnee internaţionale de mare succes în Europa şi Asia. Este membru al unor formaţii precum „Athenaeum Brass Quintet”, Cvintetul „George Enescu”,„Romanian Brass”. În 2004 a fost distins de preşedintele României cu Medalia „Meritul Cultural” – clasa II-a. Din 2007 este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Politica