Casa lui Brâncuși aproape că s-a năruit. Din cauza vremii și a ploilor puternice, au căut și ultimele grinzi de lemn. Primăria Peştişani nu poate să intervină pentru salvarea imobilului, acesta fiind proprietate privată. Toţi turiştii care trec pragul Casei-muzeu „Constantin Brâncuşi”, de la Hobiţa, știu că sculptorul s-a născut în acea curte, însă în altă casă care a luat foc. La 100 de metri distanță s-a contruit altă casă.
Este un obiectiv de patrimoniu, pentru că acolo s-a născut Brâncuşi, dar arată deplorabil. Ultimele ploi au pus la pământ şi ce a mai rămas din casă.
„S-a prăbuşit, da. Într-o seară. Stăteam şi ne uitam cum cade. Nu avem ce să mai facem. Au fost promisiuni multe. Mulţi care au trecut pe aici ne-au promis că vor încerca să o refacă, dar nu ai ce să mai faci. E aproape dusă. E praf! Ne trebuie mulţi bani să o mai putem pune pe picioare şi noi nu avem. Să vină cineva şi să facă ceva că Brâncuşi, săracul, a vrut să mai vină acasă, dar nu i-au dat voie comuniştii”, a spus o stră-strănepoată a lui Brâncuşi, Ioana Gogoi, în vârstă de 80 de ani, conform Pandurul.
La rândul său, primarul din Peştişani, Cosmin Pigui a spus că „Este o proprietate privată. Primăria Peştişani nu are cum să intervină. Proprietarul este cel care răspunde penal pentru întreţinerea construcţiei. Vorbim despre o construcţie de patrimoniu”.
Tot Ioana Gogoi, stră-nepoata lui Brâncuși, a mai adăugat „Avea trei cămăruţe. A fost casă frumoasă, dar de când au lăsat-o fără acoperiş, s-a dus. Nu putem nici să o demolăm, să eliberăm măcar terenul, că nu ne lasă, că au zis că e monument. Nici măcar dudul ăsta din faţa casei nu ne lasă să-l tăiem. Noi nu avem voie să dărâmăm, dar ei se uită cum cade. Statul ar putea să facă ceva. Noi nu avem nicio putere. Eu pot doar să-i mai aprind o lumânare şi să-i fac parastase lui Brâncuşi şi părinţilor lui”, conform Pandurul.








