Un centru medical multifuncţional va fi înfiinţat în Strehaia, Mehedinţi. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care marţi a făcut o vizită în localitate.
„Ministerul Sănătăţii a aprobat structura acestui centru: Este foarte greu de constituit şi aprobat o asemenea structură medicală, mai ales după ce ai desfiinţat-o. Există aprobarea pentru un compartiment de primiri-urgenţe şi aşteptăm locaţiile. Am înţeles că vor fi pregătite, astfel încât să putem să dăm drumul acestor activităţi medicale în zonă. Spitalul din Severin este la 48 de kilometri distanţă şi este cumplit de mult în cazul unei urgenţe. De aceea, vom începe cu compartimentul de primiri-urgenţe şi apoi toate celelalte. Cel mai important lucru, însă, a fost rezolvat, şi anume, structura”, a afirmat ministrul Sorina Pintea.
Primarul orașului Strehaia, Ioan Giura, a făcut precizări cu privire la ceea ce intenționează să facă: „Prima etapă a fost deja parcursă şi anume obţinerea avizelor şi acordul Guvernului României pentru reluarea activităţii medicale în incinta Spitalului Orăşenesc Strehaia. Am aprobat o structură medicală în subordinea și managementul Spitalului Județean de Urgență în trei segmente. În cadrul centrului multifuncțional pe care l-am aprobat vom avea un punct de lucru al Unității de Primiri Urgențe cu un laborator de analize medicale și un laborator de imagistică și diagnostic. În plus am aprobat o structură medicală pentru spitalizare de zi cu 20 de paturi, în specializările: chirurgie, pediatrie, boli interne, obsterică – ginecologie. Pe lângă secția externă pentru boli cronice care are 25 de paturi și care va fi menținută în continuare am aprobat o secție externă spitalizare continuă 20 de paturi pediatrie”.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți a ținut să reamintească faptul că Spitalul din Strehaia a fost închis, în 2011, de Guvernul PDL.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că spitalul din Drobeta Turnu Severin va fi dotat cu un RMN, termenul de livrare a aparatului, dacă amenajarea locaţiei pentru amplasare va fi finalizată, fiind până în luna martie a anului viitor.
Pintea, door-to-door pentru ROR
Vizita Sorinei Pintea în Mehedinți face parte din campania de informare și vaccinare ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei) care a început în luna septembrie, campanie derulată de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF.
„Aşa cum am promis, vom continua campaniile door-to-door în cât mai multe comunităţi din ţară. Campania de la Strehaia este un exemplu practic care poate fi replicat în judeţele din Sud-Vestul României. Acest gen de acţiuni trebuie realizate la nivelul întregii ţări. Fiecare copil care intră în contact cu rujeola o poate transmite celor care nu sunt protejaţi, inclusiv copii prea mici pentru a fi vaccinaţi sau copii care nu pot fi vaccinaţi din cauza unor condiţii medicale preexistete. Alegând vaccinarea, părinţii protejează nu doar sănătatea copiilor lor, ci contribuie și la protejarea altor copii care nu pot fi vaccinaţi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
La Liceul Tehnologic „Matei Basarab” din Strehaia a fost organizat un centru de informare pentru părinţi privind beneficiile vaccinării şi un centru de vaccinare, unde medicii de familie din Strehaia împreună cu medici voluntari au consultat şi vaccinat copiii. O echipă de specialişti formată din medic de familie, medic epidemiolog şi psiholog a prezentat părinţilor informaţii cu privire la beneficiile vaccinării şi riscurile nevaccinării şi a răspuns întrebărilor adresate de părinţi.
Campania door-to-door, de informare şi educare a părinţilor cu privire la vaccinare, precum şi de creştere a gradului de vaccinare în rândul comunităţilor vulnerabile a demarat în oraşul Strehaia şi în localitatea Plopi din judeţul Mehedinţi în urmă cu o lună, informează reprezentanții Ministerului.
Potrivit acestora, în luna septembrie, echipe formate din personalul Direcţiei de Sănătate Publică împreună cu asistenţii medicali comunitari și şcolari şi medicii de familie pe listele cărora figurează copiii restanţieri la vaccinare au vizitat peste 164 de familii din Strehaia şi 46 de familii din localitatea Plopi. În urma acestor acţiuni, au fost vaccinaţi peste 90 de copii.
„Trebuie să ne asigurăm că fiecare copil din România beneficiază de protecţie împotriva bolilor ce pot fi prevenite, cum ar fi pojarul. Cea mai bună metodă de prevenţie este vaccinarea. Atunci când părinţii cunosc beneficiile dovedite ale vaccinării, decid să-şi vaccineze gratuit copiii la medicul de familie. Din experienţa pe care UNICEF o are atât pe plan local, cât şi internaţional, ştim că este posibil să creştem numărul copiilor vaccinaţi prin campanii de recuperare realizate în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, reprezentaţi ai comunităţilor, dar şi specialişti cum ar fi asistenţii medicali şi mediatorii sanitari”, a declarat Gabriel Vockel, reprezentantul adjunct al UNICEF în România.
Conform Ministerului Sănătății, în urma campaniei desfăşurate în cele două comunităţi din judeţul Mehedinţi, rata de acoperire vaccinală a crescut în interval de o lună, astfel: în Strehaia, rata de vaccinare era de 11,3 % la 1 septembrie şi a crescut până astăzi la 60%. În urma campaniei de la Strehaia, Ministerul spera ca rata de vaccinare să crească până la peste 90%; în satul Plopi, comuna Tâmna, rata de vaccinare înregistrată la 1 septembrie era de 6,9% şi a crescut azi la 97 %.
Participant la campanie, Dr. Miljana Grbic, reprezentanta Biroului OMS România, a declarat: „Rujeola este extrem de contagioasă iar virusul continuă să se răspândească în România. Ca să oprim răspândirea rujeolei şi să prevenim alte epidemii, cel puţin 95% dintre copiii care pot fi vaccinaţi trebuie aduşi la medic. Riscul izbucnirii unei epidemii creşte cu fiecare persoană care ratează o vaccinare de rutină. Ca să prevenim îmbolnăvirile şi focarele în rândul copiilor, părinţii trebuie informaţi despre beneficiile vaccinării şi trebuie să urmeze sfatul medicului de familie privind vaccinarea copiilor cu toate vaccinurile de rutină, conform calendarului naţional de vaccinare”.