luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încă un deces cauzat de West Nile

Un al treilea oltean a murit, având confirmată prezenţa virusului West Nile. Bărbatul de 78 de ani, din comuna Vulpeni, s-a prezentat în luna august la Spitalul Slatina, unde a fost diagnosticat la internare cu pancitopenie, după care s-a stabilit şi prezenţa virusului.

Iniţial, pensionarul din Vulpeni a fost internat în Secţia Hematologie, a Spitalului Judeţan Slatina, după care a fost transferat la Boli Infecţiose, unde i s-a pus diagnosticul de meningită acută cu LCR clar.

„Pe fondul înrăutăţirii manifestărilor clinice, se suspectează un sindrom febril de etiologie neprecizată, pentru care a fost investigat în vederea detectării virusurilor. Rezultatul investigaţiei a fost test pozitiv pentru infecţia cu virusul West Nile. Evoluţia stării generale a fost spre deces, certificat în luna septembrie”, au precizat reprezentanţii DSP Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest an, în judeţul Olt au fost depistate 22 de cazuri de infecţii cu virusul West Nile, dintre care trei s-au soldat cu decesul pacienţilor. Toţi cei trei olteni care au murit aveau şi boli asociate, pe lângă infecţia cu virus.

„19 cazuri au fost izolate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi câte unul la Spitalului Caracal, Spitalul de Boli Infecţioase București şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova”, mai spun reprezentanţii DSP Olt.

Politica