Îmi face o deosebită plăcere să adresez salutul atent al Consiliului Județean Dolj, alături de sincere urări de succes pentru toți cei care, de astăzi, se pregătesc să răspundă provocărilor pe care le aduce un nou an universitar – studenți, profesori, dar și echipele de conducere ale instituțiilor de învățământ superior.
Pentru județul nostru, un onorant element identitar și, în egală măsură, un semnificativ punct forte îl reprezintă mediul academic, care se afirmă tot mai pregnant drept unul modern, performant și dinamic. Trebuie salutate, în acest sens, eforturile vizibile care sunt depuse pentru a menține actul educațional la cele mai înalte standarde.
Se manifestă, pe de o parte, o vie preocupare pentru îmbunătățirea constantă a infrastructurii construite, prin proiecte care vizează modernizarea și extinderea capacităților de cazare, dar și crearea unor centre de formare profesională și de cercetare.
Trebuie remarcată, pe de altă parte, atenția acordată procesului de corelare cât mai fidelă la necesitățile prezentului, atât prin completarea programului cu noi specializări, cât și prin consolidarea parteneriatelor cu mediul privat, ceea ce deschide studenților accesul la stagii de practică, iar competențele astfel dobândite îi ajută la integrarea rapidă pe piața muncii.
De altfel, recentele evoluții în plan economic din regiunea noastră, care se traduc în dezvoltarea afacerilor unor companii emblematice, dar și în instalarea unor noi investitori, au directă legătură cu rezultatele activității dumneavoastră, cu certitudinea întreprinzătorilor că aici găsesc specialiști valoroși, angajați competenți și performanți.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă asigur și pentru viitor de întreaga disponibilitate pentru colaborare, pentru susținerea unor manifestări de înaltă ținută științifică și academică, menite să crească vizibilitatea și prestigiul mediului universitar craiovean, și vă doresc un an de învățământ cu cât mai multe realizări.
Cu aleasă considerație,
Ion PRIOTEASA
Președintele Consiliului Județean Dolj