Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis luni suspendarea temporară din funcţie a preşedintelui Igor Dodon, pentru a patra oară, după ce acesta a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a Silviei Radu şi a lui Nicolae Ciubuc, propuşi pentru Ministerul Sănătăţii şi al Agriculturii în Guvernul condus de premierul Pavel Filip.
În urma suspendării temporare din funcţie, cele două decrete vor fi semnate de prim-ministrul Pavel Filip sau de preşedintele Parlamentului, Adrian Candu.
Sesizarea a fost făcută vineri de un grup de deputaţi ai Partidului Democrat, pe motiv că preşedintele a refuzat deja de două ori semnarea decretului de învestire în funcţie.
Conform Constituţiei din Republica Moldova, preşedintele are voie să respingă propunerile de ministru o singură dată.