luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

„Oameni Noi în Politică”

„Vrem lucruri simple, lucruri curate, oameni care își doresc, într-adevăr, să facă ceva pentru Craiova, pentru Dolj, pentru România”

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dublarea numărului de parlamentari aleși de diaspora, dar și introducerea votului preferențial pe liste de partid sunt câteva dintre modificările pe care o serie de organizații vor să le aducă legii electorale. În acest sens, a fost lansată campania „Oameni Noi în Politică”.

În Craiova, campania a fost demarată, la sfârșitul săptămânii trecute, de România 100, USR și Inițiativa Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Această inițiativă politică și civică este susținută, la nivel național, de mai bine de 30 de organizații. Cu toții ne dorim să schimbăm fața politicii din România. Ne dorim să avem oameni reprezentativi, ne dorim reguli noi. Lucrul acesta îl putem face doar dacă vom schimba dispozițiile legii electorale. Este foarte important ca noi, românii, să votăm oamenii pe care ni-i dorim. Să schimbăm această clasă politică pentru ca să nu mai lăsăm ca această reprezentativitate să rămână la nivelul jocurilor politice. Vrem lucruri simple, lucruri curate, oameni care își doresc, într-adevăr, să facă ceva pentru Craiova, pentru Dolj, pentru România. Poate cea mai importantă dispoziție, regulă pe care vrem să o schimbăm, este cea a alegerilor locale, a primarilor, în două tururi de scrutin”, a declarat Lucian Săuleanu, moderator Comunitatea Locală „România 100 Craiova I”.

Lucian Sârbu, secretar general la USR Dolj, a precizat că „unul dintre punctele pe care le susține această inițiativă este acela de alegeri uninominale pe listele partidelor”.

Lucian Săuleanu a explicat că este foarte important ca cetățenii să aibă posibilitatea să aleagă oameni de calitate în funcțiile cheie ale țării. „Acest gen de modificări legislative susțin foarte mult concurența, competiția și, de fapt, independenții”, a completat el.

Cătălin Zamfir, de la Inițiativa Craiova, a vorbit despre atragerea oamenilor noi în politică.

„Susținem această inițiativă și suntem parte în acest proiect pentru a ușura calea oamenilor noi în politică. Ne bucurăm că, în sfârșit, se adună forțe noi și încercăm să facem lucruri împreună pentru că de unii singuri este foarte greu să reușim”, a spus Zamfir.

Gabriel Păunică, de la România 100, a afirmat că el însuși este „nou” în politică dar a ales să se implice în această acțiune tocmai pentru că nu vrea să se plângă fără a încerca să schimbe ceva.

„Faptul că aici suntem mai multe organizații înseamnă oameni implicați. Eu, personal, până acum nu am făcut politică, nu am făcut parte din nici un partid, dar aici mă aduce dorința de a nu mă plânge fără să fac nimic și aș spune că este foarte important ca oamenii să înțeleagă asta, ca cei care își doresc să vină să semneze alături de noi această inițiativă să înțeleagă realitatea implicării într-o acțiune civică, implicării în a transforma politica în ceea ce ne dorim cu adevărat să fie. Să nu ne mai plângem, să nu trăim cu senzația că orice politican este hoț. Să ne gândim la viitorul copiilor noștri și să încercăm să schimbăm printr-un efort minim de implicare legi care cu adevărat ne afectează, în acest caz fiind vorba de legea electorală”, a declarat Gabriel Păunică.

Supravegherea procesului de votare este un alt deziderat al celor care au demarat campania „Oameni Noi în Politică”.

„Această inițiativă, în momentul în care am auzit despre ea, mi-a adus aminte de un citat celebru – dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Și, din păcate, cu toții știm că de câte ori oamenii nu s-au prezentat la vot cei mai mulți au motivat că oricum votul lor nu va face nicio diferență pentru că sunt aceleași vechi partide, sunt aceleași reguli care împiedică efectiv accesul oamenilor noi care nu au o susținere financiară sau a unui partid să acceadă la acest sistem de alegere din partea cetățeanului. Dintre măsurile pe care le propunem prin această inițiativă aș aminti-o pe aceea de supraveghere a votului prin cele două măsuri date prin Ordonanța din 2015, anume monitorizarea electronică a votului astfel încât dacă cineva a votat într-o secție să apară în mod automat CNP-ul în sistem și să nu se mai poată vota și a doua oară cu același CNP precum și monitorizarea video a întregului proces. Astfel știm sigur că votul nostru va merge acolo unde am intenționat de la început să se ducă și șansele sunt mult mai mari ca alegerile să reprezinte într-adevăr voința cetățenilor”, a precizat Alina Toarnă.

De asemenea, se intenționează dublarea numărului de parlamentari aleși de diaspora precum și un acces mai ușor pentru românii din afara granițelor țării la vot.

„Avem în vedere și românii din diaspora. Sunt români plecați din motive economice și sociale, români care au cetățenie română, care au și domiciliul în România. Și lor trebuie să le găsim un cadru legal de reprezentativitate în Parlament sau în alte alegeri. Astfel, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora este oportună. Sunt 5-6 milioane de români. Este foarte important ca acești oameni să nu fie ținuți să voteze într-un singur loc, să parcurgă sute de kilometri până la secțiile de vot, să petreacă ore în șir la cozi, ci să poată să voteze acolo unde au rezidența în străinătate”, a mai declarat Lucian Săuleanu, moderator Comunitatea Locală „România 100 Craiova I”.

Cei implicați în acest proiect civic strâng, în următoarele săptămâni, semnături de la cetățeni pentru a „reda puterea votului nostru prin reforma legilor electorale crescând măsura în care aleșii își reprezintă direct alegătorii”.

Concret, se propune: alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dublarea numărului de parlamentari aleși de diaspora, românii care trăiesc în afara țării, dar nu au domiciliul în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare la orice secție de votare din străinătate pentru candidații din județul în care își au domiciliul în țară. De asemenea, se dorește: introducerea votului preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetățenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid, egalitate de șanse, eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale și europarlamentare, reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri.

„Pentru că este vorba despre o inițiativă cetățenească, iar nu constituțională, avem nevoie de doar 100.000 de voturi, strânse în 11 județe și Municipiul București. Suntem convinși că împreună vom reuși”, spun reprezentanții Comunității Locale „România 100 Craiova I”

Politica