sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Nuntă în curtea unei școli nefuncționale, anchetată de poliție

Nunta unor tineri din Albeni este subiect de anchetă la Poliția Târgu-Cărbunești. Cei doi vor organiza petrecerea de după cununie în curtea unei școli nefuncționale din localitate. Poliția a primit o sesizare în acest caz și acum face verificări pentru abuz în serviciu și violarea sediului profesional.

La data de 19 septembrie a.c., Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată de un bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, cu privire la faptul că primarul comunei a închiriat incinta unei instituţii de învăţământ, fără aprobarea consiliului local şi fără a anunţa consiliul de administraţie al şcolii.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Târgu Cărbunești, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi violarea sediului profesional”, conform IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Jurnaliștii de la Adevărul explică faptul că este vorba despre o clădire construită în urmă cu peste zece ani cu destinaţie de şcoală, dar unde nu s-au ţinut niciodată cursuri, pentru că în localitate nu există numărul de elevi necesari. În plus, primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, a precizat pentru sursa citată că imobilul nu va fi folosit de tineri, ci aceștia vor amplasa în curtea instituției un cort.

Nu ştiu nimic de ancheta poliţiei. Tinerii au venit şi au solicitat. Le-am dat acordul verbal ca să monteze un cort pe terenul aferent şcolii. Nu puteam să trec prin Consiliul Local, pentru că la ora actuală proprietar nu este Unitatea Administrativ Teritorială Albeni, ci propietar pentru întreaga suprafaţa de 37 de hectare este ADS (n.r. – Agenţia Domeniilor Statului), dar nu ştiu de ce persoana care a sesizat nu s-a gândit înainte că sprijinim nişte tineri şi nu afectăm cu nimic şcoala. Clădirea respectivă nu are nicio folosinţă în prezent. Nu se ţine nunta în şcoală. Mi se pare o răutate din partea domnului director al şcolii pentru sesizarea pe care a făcut-o. Nu avea cine altcineva să sesizeze. Cred că poliţia ar avea de rezolvat alte treburi mai importante. Eu sunt alături de oamenii din comună şi de tineri. Eu fac tot posibilul să-i sprijin. Nu am nicio legătură cu tinerii care se căsătoresc. Clădirea nu va fi folosită pentru nuntă“, a declarat primarul din Albeni, pentru adevărul.ro.

Directorul a afirmat pentru sursa citată că: „Erau câteva baxuri de sticle cu băutură răcoritoare depozitate într-o sală de clasă acolo. Într-o instituţie de învăţământ care oferă educaţie elevilor nu cred că poţi să faci. Nu se poate să organizezi nuntă“.

Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj susțin că destinația clădirii poate fi modificată doar cu aprobarea Ministerului Educației.

sursa foto: adevarul.ro

Politica