miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Peste o sută de piese, la Salonul Național de Restaurare din Craiova

Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Național de Restaurare, eveniment organizat de laboratorul de Restaurare și Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, s-a deschis oficial, miercuri.

Devenită tradiție în capitala Băniei, expoziția temporară reunește în spaţiul expoziţional din Sala “C. S. Nicolăescu Plopșor”, într-o formulă de exprimare culturală complexă, peste 100 de piese aparținând patrimoniului cultural național, ce provin din colecțiile, depozitele și expozițiile a peste 27 de instituţii muzeale, religioase sau colecţii particulare din ţară.

42194350 477669162737513 2338534801327259648 n c

Putem să spunem că a devenit deja o manifestare tradițională. Mă bucur să vă văd în număr cât mai mare, ceea ce este onorant pentru noi și sunt convins că facem ceea ce trebuie și prin această manifestare și prin activitatea în sine a restauratorilor pentru a atrage atenția asupra obiectelor de patrimoniu cultural național”, a afirmat în deschiderea evenimentului, directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Salonul National Restaurare 5

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Oana Bică a participat, miercuri, la deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Salonului Național de Restaurare, eveniment găzduit de Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova (MOC), prilej cu care a apreciat că prezența unor reputate personalități în domeniu, la această manifestare reprezintă o recunoaștere a valorii specialiștilor de la MOC, precum și a eforturilor investiționale pe care administrația județeană le-a întreprins în ultimii ani.

Muzeul Olteniei Craiova, una dintre cele mai vechi instituții de cultură din Cetatea Băniei, fondat în anul 1915, a ajuns la o vârstă a împlinirilor și a maturității. Acest eveniment, pe care îl vom parcurge de-a lungul a trei zile, reprezintă o bună ocazie de a pune în lumină investițiile Consiliului Județean Dolj, realizate în ultimii ani pentru Laboratorul de Restaurare și Conservare din cadrul MOC, investiții concretizate în dotarea acestuia după cele mai moderne standarde europene în materie.

Doresc să vă felicit pentru eforturile pe care le depuneți, pentru rezultatele cu adevărat remarcabile ale muncii dumneavoastră de înaltă calitate și de mare responsabilitate, datorită cărora astăzi putem vernisa o expoziție impresionantă, care grupează peste 100 de obiecte de patrimoniu, provenind de la 27 de instituții muzeale, religioase sau colecții particulare din țară. Faptul că, de-a lungul anilor, dumneavoastră girați această manifestare ne onorează și reprezintă un semn al recunoașterii valorii patrimoniale și științifice a Muzeului Olteniei. Suntem deosebit de onorați în a vă avea alături de noi acum, dar și zi de zi, în toate demersurile noastre culturale pe care le întreprindem pentru comunitate, iar acest eveniment organizat astăzi, aici, reprezintă un argument solid în favoarea inițiativei administrației județene de a continua sprijinirea financiară a specialiștilor de la Muzeul Olteniei”, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică.

La deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Salonului Național de Restaurare, au mai participat președintele Asociației Conservatorilor și Restauratorilor din România, Mirel Bucur, și prof. univ. dr. Ioan Opriș.

42126778 2180141425646904 5392933448514011136 n

Constantin Ștefan Ionescu, restaurator din Sibiu, care a studiat ingineria lemnului, de 22 de ani se ocupă de restaurări. El a avenit la Craiova pentru a lua parte la Salonul de Restaurare.

Obiectele de patrimoniu din lemn care au o vechime foarte mare și care au fost depozitate incorect, într-un mediu umed, sau care a permis, atacului biologic să se dezvolte, fie fungic, sau de altă natură, au produs pierderi importante de lemn. Noi vedem un panou pictat fără să știm ce se află în spatele lui. Uneori trebuie să intervenim radical astfel încât să refacem stabilitatea și structura panoului. Încercăm să-l recompunem ca pe un puzzle. Acest panou de circa 600/700 de mm a necesitat 648 de ore de muncă. Obiectele vin în atelierul de restaurare, se fac fotografii pentru a vedea cum a intrat acel obiect, se stabilește un plan de carantină  pentru că poate să aibă un fung, iar în cadrul atelierului s-ar putea îmbolnăvi și celelalte obiecte, apoi se intervine pe stabilizarea dimensională, într-un mediu controlat de temperatură, de umiditate și lumină. Urmează preconsolidarea stratului pictural care din diverse motive se desprinde de suport prin apariția unor fisuri. Noi tratăm obiectul ca pe un pacient, vedem la ce este compatibil și la ce nu. Facem analize și investigații de specialitate, fie că sunt fizice, chimice sau biologice, se fac și radiografii pentru a vedea dacă sub un strat de pictură se găsește un strat sau vreo scriere. Scopul este să nu îndepărtăm, să nu pierdem, să nu extragem din lemn”, ne-a declarat restauratorul.

Craiovenii au la dispoziţie, mai bine de două luni, pentru vizitarea expoziției și pentru a admira obiecte de patrimoniu de o valoare deosebită – din ceramică, porțelan, metal, lemn, dar şi picturi, textile, cărţi vechi şi diverse documente aparținând patrimoniului cultural național, circuitul expozițional fiind gândit astfel încât să reprezinte o incursiune valorică în vastul patrimoniu cultural naţional. Piesele figurează în expoziție alături de o bogată documentație fotografică și de informații legate de procesul de restaurare.

De asemenea, în cadrul Salonului Naţional de Restaurare va avea loc o “Masă rotundă”ce va avea ca subiect analiza legăturii indisolubile dintre investigație și intervenție în domeniul restaurării și conservării. Vor fi prezentate studii de caz pe toate tipurile de suport utilizând aparatura ultramodernă deținută de Laboratorul de Restaurare – Conservare al Muzeului Olteniei Craiova.

Ca şi în anii trecuţi, în cadrul ”Galei Restaurării Românești”, Muzeul Olteniei va oferi celor mai buni specialişti, plachete în semn de recunoaştere a competenţelor şi abilităţilor profesionale, piesele de patrimoniu expuse urmând a fi jurizate de specialişti consacraţi în domeniul restaurării.

Urmare a acestei acţiuni va fi editat catalogul Salonului Naţional de Restaurare 2018.

Politica