joi, noiembrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Încep înscrierile la proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță lansarea celei de-a IX-a ediții a proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor, clasele I-IV, din municipiul Craiova. La înscrierile care se desfășoară în intervalul 17-28 septembrie 2018 sunt invitate să aplice exclusiv cadrele didactice.

Structurată în 19 teme interactive, ediția actuală se suprapune anului școlar, urmând să debuteze în 1 octombrie 2018. Inițiat din dorința de a lărgi sfera preocupărilor celor mici, de a sprijini școala și familia în procesul de educație, proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” este unul dintre cele mai de succes programe cultural-educative derulate la nivel local. Prin amploare, frecvență și longevitate, proiectul desfășurat de compartimentul „Împrumut carte pentru copii și tineret” se numără printre cele mai populare inițiative ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Activitățile propuse pentru anul școlar 2018-2019 acoperă o paletă generoasă de nevoi și preocupări, publicul țintă fiind compus atât din „prichindei” cu vârsta de până la șapte ani, dar și din elevi din ciclul primar. Cu fiecare ediție desfășurată până în prezent, oferta educațională a sporit în diversitate, biblioteca a demonstrat că poate integra un număr mare de activități într-un program coerent și util. Centrate pe anotimpuri, ori pe unități practice de învățare, temele propuse abordează subiecte din domenii precum: istoria, astronomia, biologia, geografia, bunele maniere, cultura și elementele de folclor, dar și lumea animalelor. Nu vor fi neglijate nici subiecte precum universul basmelor, poezia și pictura. De asemenea, în pragul anumitor sărbători religioase sau populare, copiilor le-au fost pregătite activități tematice despre Crăciun, Paști, Dragobete și Mărțișor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anul 2018 este consacrat marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918, motiv pentru care toate activitățile și atelierele de proiect programate să se desfășoare în intervalul octombrie-decembrie 2018 sunt consacrate cunoașterii evenimentelor și obiectelor cu valoare național-identitară. Astfel, participanții vor viziona documentare cu privire la semnificația actului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918 și vor participa la atelierele de pictură cu tema „România în straie de sărbătoare”.

De asemenea, bibliotecarii au inclus în program și ateliere de îndemânare și lucru manual în cadrul cărora vor fi confecționate Steagul României, cocarde în culorile drapelului național, precum și diverse alte elemente cu pronunțată simbolistică istorică. Procesul de unificare națională săvârșit în 1918 va fi ilustrat prin desfășurarea atelierului de puzzle, în cadrul căruia va fi realizată harta istorică a României.

Între obiectivele urmărite în cadrul proiectului, o axă principală constă în identificarea de soluții practice pentru nevoi stringente precum: dezvoltarea interesului și menținerea motivației pentru lectură, deprinderea obișnuinței de a frecventa regulat biblioteca și, în general, cointeresarea și informarea publicului tânăr cu privire la oportunitățile de formare și informare pe care le pune la dispoziție biblioteca. Dezvoltarea imaginației, creativității și spiritul voluntar reprezintă, de asemenea, un indicator esențial al proiectului. La fel de important,  proiectul are ca scop și promovarea bibliotecii în calitate de agent activ de formare, educare și informare – partener solid în relația cu instituțiile școlare din județul Dolj. Colaborarea dintre bibliotecă, pe de o parte, școală și grădiniță, pe de altă parte, reprezintă, la fel ca în anii trecuți, garanția sprijinului oferit educației continue, prin intermediul învățării prin vizionare, lectură, pictură și lucru manual.

Bibliotecarii implicați în proiect sunt: Ancuța Călinescu, Mihaela Mircea, Carla Dinu, Silvia Mic și Laura Trăistaru, coordonați de Rodica Păvălan, șef Serviciu Relații cu Publicul. Comunicarea Colecțiilor.

Construit pe exclusiv pe nevoile de formare și informare ale celor mai mici dintre cititori, proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” înglobează activități pe care le vom demara peste doar două săptămâni și se vor derula până la încheierea anului școlar 2018-2019. Alături de temele și activitățile deja tradiționale, ediția de față propune, pentru intervalul lunilor octombrie-decembrie 2018, mai multe activități dedicate cunoașterii și înțelegerii semnificației momentului 1918. E utilă, credem, și extrem de necesară includerea acelor activități prin care copiii au posibilitatea de a se familiariza cu istoria și momentele ei astrale. Ne așteptăm la câteva mii de participanți, viitori utilizatori și propagatori ai serviciilor de bibliotecă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Pentru informații suplimentare, pentru înscrieri, programări și sugestii de activități, cadrele didactice, în mod exclusiv, sunt invitate să apeleze la unul dintre numerele de telefon: 0251.532.267 sau 0351.441.809, interior 104, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 18.00.

Politica