Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ se va desfășura între 16-21 septembrie 2018, din convingerea generală că scriitorul e vrednic de faimă, iar poezia are capacitatea de a provoca un extaz comun și emoții ce desăvârșesc Ființa.
De ce poezie, când lumea și mai nou și natura și-au ieșit din matca lor firească, iar visarea și iubirea și-au pierdut consistența, dacă nu și anotimpul bucuriei și al împlinirii? O civilizație începe să dispară când omul nu mai poate să-l întâlnească pe celălalt. Avem nevoie de poeți pentru că ei ne îndeamnă să vedem realitatea și ne oferă, prin cuvintele și trăirile lor, rațiunea de a spera, de a desluși taine și a înțelege rostul vieții și al frumuseții. Fiind forma privată a utopiilor noastre, poezia continuă să existe ca și un limbaj universal, aidoma muzicii, picturii, dansului etc., mijlocind legătura între oameni, ea se constituie ca ultimul refugiu al omului liber. Parafrazându-l pe Cioran, poetul poate să fie asemuit cu un plugar în Sahara, când gândurile și cuvintele lui prefac nisipul în oaze și în răcoare, cu un azur decolorat de tăcere și doruri.
Poeți din 40 de țări își vor da întâlnire la Craiova, dintotdeauna o metropolă a culturii, cu profunde veleități ale spiritului și fiorului estetic, în anul ce consfințește un veac de la Marea Unire, temeiul unei noi conștiințe naționale și al unui neam al cărui mers s-a auzit de-atâtea ori în lume.
Poeți importanți, mari creatori din Argentina, Columbia, Maroc, Lituania, Algeria, India, China, Portugalia, Franța, Chile, Serbia, Bulgaria, Italia, Turcia, Belgia, Albania, Moldova, Ungaria, Macedonia, Slovacia etc. vin la Craiova, pentru că tot mai mult credem că e nevoie de noi provocări, de altfel de ambiții, dar și de un exces de perspectivă literară pentru a reuși împreună. Căci, trebuie să trăim în cultură, pentru a fi victorioși unii lângă alții.
Marea Patrie, cea a Poeziei, ne adună pe noi toți, poeți și cititori, la o altfel de sărbătoare, deoarece, din păcate, societatea de astăzi a obosit de atâta civilizație tehnologică, conștiința asfințește, doctrinele nu mai au vlagă, ne-a dispărut surâsul și am devenit tot mai triști și indiferenți. În aceste circumstanțe, se simte o nevoie tot mai acută de ranforsare a acestei familii a poeziei fără frontiere, de a preamări moștenirea spirituală, dar și capacitatea de a merge la întâlnirea cu celelalte popoare ale lumii.
Budha credea că trăim în frică și de aceea nu trăim, adică suntem ființe fără existență. Iată că a venit vremea să trăim în iubire și frumos, în concordie, să-i ascultăm și să-i înțelegem și pe alții.
Acest lucru e posibil doar prin poezie.
Ion Deaconescu
