sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Sporuri pentru condiţii deosebite de muncă la CEO şi în următorii trei ani?

Se cere prelungirea perioadei de acordare a condiţiilor deosebite de muncă pentru următorii 3 ani, pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia.
În acest sens, la finele săptămânii trecute, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc o întâlnire a Secretarului de Stat, Doru Vişan, cu conducerea CE Oltenia şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
„Discuţiile purtate au avut ca subiect demersurile necesare emiterii unui act normativ în vederea prelungirii perioadei de acordare a condiţiilor deosebite de muncă pentru următorii 3 ani, începând cu data de 01 ianuarie 2019.
Documentele de inițiere a actului normativ au fost înaintate de Ministerul Energiei către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la data de 10.09.2018”, arată reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia.
Potrivit acestora, în perioada imediat următoare, o comisie din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale va fi prezentă în subunităţile CE Oltenia pentru a efectua o auditare a locurilor de muncă din prisma condiţiilor deosebite de lucru ale salariaţilor.

Politica