S-a născut la 5 septembrie 1957 în Coşoveni (Dolj), ca fiul lui Traian şi al Vioricăi Ciupureanu (n. Serban). Absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Craiova (1980- vă rog să vi-l imaginaţi ca tânăr inginer prin halele de la Electro), în perioada studentiei a frecventat cenaclul „Traian Demetrescu” unde, fiind şi eu pe acolo, mi se spunea că e ,,unu, Ionel Ciupureanu, ,,bun, domne”) si cenaclul Facultatii de Litere din Craiova. Debutează publicistic cu poezie în revista „Ramuri” (1982) şi editorial în volumul colectiv Zboruri lirice (Ed. Scrisul Românesc, 1988).
Colaborează la revistele: „Luceafărul”, „Ramuri”, „Mozaicul”, „Vatra”, „Poesis”, „Viata Romaneasca”, „Seculum”, „România literară”, „Orizont”, „Paradigma”. După debutul din 1988, a publicat alte trei volume de poezie: Pacea poetului (Ed. Ramuri, 1994). Amos (Ed. Spirit românesc, 1996), Fălci (Ed. Scrisul Românesc, 1999). Este prezent în volumul colectiv de poezie Carul cu flori (Ed. Sitech, 1999) şi, în străinătate, în antologia de poezie DESCANT (Canada, 1986). Urmează Krampack(2002), Adormisem și mă gândeam ( 2005), Mișcări de insectă ( 2010), Venea cel care murisem ( 2014), E timpul să visăm un măcel (2018). În 1994 a obtinut premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Despre poezia sa au scris : Constanta Buzea -Cartea de debut („Amfiteatru”, nr. 9/1988); Theodor Codreanu – Zboruri lirice („Luceafărul”, nr. 4/1989); Ion Buzera – Insomniile poetului („Opinia”, nr. 3/1994); Dan Cristea – Amsterdam – Craiova („Luceafărul”, nr. 25/1994); Nicolae Manolescu – Debut („Romania literară”, nr. 37/1994); Marian Victor Buciu – Scriitura suverană („Ramuri”, nr. l-2/1995); Grigore Soitu – Fise de lectură („Poesis”, nr. 12/1995); Sorin Tomuţa – Poezia la puterea a cincea („Orizont”, nr. S/1996); Vasile Baghiu Un poet al traumei (‘”Mozaicul”, nr. 2-3/1999); Marianne lliescu („Observator cultural”, nr. 21/2000).
Zice Nicolae Manolescu („România literară”, nr. 37/1994) : L-am cunoscut pe Ionel Ciupureanu cu mulți ani în urmă când Eugen Simion l-a trimis la mine. De la prima lectură, mi-am dat seama că e vorba de un poet adevărat, puternic şi original. Versuri întunecate, mizantrope, «bacoviene», ca ale lui nu aveau căuţare în vechiul regim (aici, N. Manolescu se înşeală-cel puţin în provincie, în Craiova, erau ,,la mare căutare”. Singura imagine despre sine poetul o încredinţa versurilor sale. Și ce versuri! Ionel Ciupureanu este unul dintre cei mai autentici poeţi apăruţi în ultimele decenii.”. „Versurile poetului din Craiova nu sunt deloc obişnuite. în viziunea lor neagră, crispată, obsesivă şi halucinatorie. aproape complet lipsită de artificiu poetic. Adeseori scurt, concentrat la maximum, versul nu e altceva decât un strigăt instinctual, al animalului din om lovit în cerinţele lui vitale. Versul se confundă astfel cu un strigăt de frig, disperat şi bolnav, care vine totodată din constatarea că propriul trup al celui ce dă seama e un trup străin, un soi de dublu mort” (Dan Cristea. „Luceafărul”, nr. 25/1994). Părerea mea, (vorba lui Radu Vasile, un premier de bun simţ al României) e, că versurile poetului sunt, într-adevăr neobişnuite, în viziunea aceasta ,,neagră, crispată, obsesivă, dură, halucinatorie”, poetul fiind, în structura lui, un neobacovian rătăcit, făra să aibă habar, în Cosmosul propriu, adică în locul unde nu mai ştii ce să faci cu tine însuţi.
